Sunday, October 6, 2024
Jurnalism corect


Iohannis pleacă într-un turneu de nouă zile în Africa

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 7 noiembrie 2023

Președintele Klaus Iohannis va efectua în perioada 14-23 noiembrie un turneu în Africa în cadrul căruia va vizita patru state – Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal.

După ce anul acesta a vizitat Japonia și Singapore, în Asia, respectiv Brazilia, Chile și Argentina, în America de Sud, președintele Klaus Iohannis, își continuă seria deplasărilor cu iz turistic cu o deplasare de nouă zile în Africa, în timpul căreia va vedea patru state.

Întâi va merge în Kenya, undeva va avea „consultări politice bilaterale” cu Președintele William Ruto și va participa la sediul ONU de la Nairobi la o întâlnire cu directorul executiv al UNEP (United Nations Environment Program). Tot acolo va inaugura o donație a României pentru o școală kenyană.

Din Kenya Iohannis va merge în Tanzania, fostă colonie germană, aflată la un moment dat sub protectorat britanic, unde va discuta cu președintele, Samia Suluhu Hassan.

Apoi Iohannis va lăsa în urmă Oceanul Indian și va debarca în Capul Verde, un arhipelag de insule în Oceanul Atlantic. Nu este pentru prima dată când Iohannis calcă în fosta colonie portugheză. În primăvara acestui an, atunci când a efectuat turneul în America Latină, avionul șefului statului a făcut escale pentru realimentare în Capul Verde. De altfel și predecesorul său, Traian Băsescu, a efectuat o vizită în această țară la întoarcerea dintr-un turneu sud-american.

Iohannis își va încheia turneul cu o vizită în Senagal, unde va avea o întrevedere cu omologul său, Macky Sall.

„Președintele României va urmări, în dialogul cu înalții demnitari din țările vizitate, identificarea măsurilor pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și creșterea schimburilor economice; impulsionarea cooperării sectoriale în domenii de interes comun, precum agricultură și siguranță alimentară, managementul situațiilor de urgență, securitate cibernetică, infrastructură digitală, consolidarea profilului României de furnizor de educație și formare, pornind de la tradiția cooperării în acest domeniu cu statele africane; stimularea continuării cooperării în formate multilaterale și internaționale”, a transmis președinția.

Președinția a secretizat costurile deplasărilor lui Iohannis

Foarte probabil, la fel ca în cazul precedentelor vizite externe efectuate anul acesta, președintele Klaus Iohannis se va deplasa la bordul unui avion de lux închiriat. Mainnews.ro a solicitat în scris Administrației Prezidențiale informații privind costurile deplasării șefului statului în Japonia, însă președinția ne-a informat că acestea sunt „secrete de stat”.

Potrivit Recorder.ro, la sfârșitul lunii septembrie, Președinția epuizase deja bugetul alocat pentru deplasările din acest an. Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Administrației Prezidențiale cu 7,5 milioane de lei.

În luna iunie a acestui an, Administrația Prezidențială a închiriat un avion VIP care l-a dus pe Klaus Iohannis la Rotterdam, pentru un dineu de pregătire a Summitului NATO. Un avion Dassault Falcon 8X, al companiei Global Jet Luxemburg, cu cele mai ridicate standarde de comfort: wi-fi, telefonie prin satelit, bucătărie complet utilată, peste 1.000 de filme disponibile la bord, un pat dublu și patru paturi single disponibile la nevoie. Președintele a preferat acest avion pentru un zbor de numai două ore, iar închirierea aeronavei a costat bugetul de stat peste 170.000 de euro.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW