Tuesday, May 28, 2024
Jurnalism corect


Iohannis începe luni vizita oficială în Japonia, urmată de o vizită de stat în Singapore

By news.ro , in Stirile zilei , at 6 martie 2023

Preşedintele Klaus Iohannis începe luni o vizită oficială în Japonia, urmată de o vizită de stat în Republica Singapore. Iohannis va fi primit de împăratul Naruhito şi va semna un Parteneriat Strategic cu premierul nipon. În Singapore, este prima vizită a unui preşedinte român în ultimii 20 de ani.

”Consolidarea rolului României în spaţiul indo-pacific este un obiectiv important al politicii externe a României, având în vedere reaşezările geopolitice globale, dar şi interesul de a consolida dialogul politic, relaţiile economice şi cele investiţionale, cu accent pe domenii de vârf. Totodată, România, ca stat membru al Uniunii Europene, acţionează în baza şi pentru valorificarea Strategiei UE pentru Cooperare în Indo-Pacific, adoptate în 2021, aducând o contribuţie solidă la implementarea acesteia”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că preşedintele Klaus Iohannis va vizita Japonia, în perioada 6-8 martie, şi va avea întrevederi cu Majestatea Sa Naruhito, Împăratul Japoniei, cu prim-ministrul Fumio Kishida, precum şi cu preşedinţii celor două Camere ale Dietei Naţionale a Japoniei.

Primul moment al vizitei va avea loc luni, la ora 7:00, ora României, când Iohannis se întâlneşte cu preşedintele Camerei Consilierilor, Hidehisa Otsuji şi apoi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Hiroyuki Hosoda.

Primirea de către Majestatea Sa Naruhito, Împăratul Japoniei, şi Majestatea Sa Masako, Împărăteasa Japoniei este programată marţi, la ora 9:30, la Palatul Imperial.

La ora 11.10, ar urma să aibă loc întâlnirea cu premierul nipon, Fumio Kishida, la sediul Guvernului Japoniei. Cu această ocazie vor avea loc convorbiri oficiale, semnarea Declaraţiei Comune de Instituire a Parteneriatului Strategic dintre România şi Japonia, declaraţii de presă comune şi un dineu de lucru.

Vizita oficială în Japonia va include şi o deplasare la Kyoto, pentru întrevederi la nivelul autorităţilor locale.

”Principalul obiectiv şi eveniment al acestei vizite este ridicarea relaţiei bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, prin semnarea de către Preşedintele României şi Prim-ministrul Japoniei a Declaraţiei Comune de Instituire a Parteneriatului Strategic dintre România şi Japonia. Semnarea documentului încheie astfel un amplu proces de consultări şi negocieri, la cinci ani de la adoptarea deciziei de lansare a acestui Parteneriat Strategic, în cadrul dialogului dintre Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi regretatul premier Shinzō Abe, de la Bucureşti. Acesta este al doilea parteneriat strategic încheiat cu un stat asiatic, după cel cu Coreea de Sud”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Potrivit instituţiei, instituirea Parteneriatului Strategic cu Japonia va marca, astfel, avansarea cooperării româno-japoneze la cel mai înalt nivel şi trecerea la o etapă superioară de valorificare a potenţialului bilateral, în baza valorilor şi a principiilor împărtăşite de cele două ţări, pe trei dimensiuni cheie: politica externă şi dialogul pe teme de securitate, cooperarea economică şi în domeniul asistenţei pentru dezvoltare, respectiv cooperarea în domeniile culturii, ştiinţei şi tehnologiei, inovării, cercetării şi dezvoltării.

”Stabilirea Parteneriatului Strategic are loc în contextul unei dinamici accelerate în dialogul bilateral dintre cele două state în ultimii ani, atât în plan politico-diplomatic, cât şi pe palier sectorial, pe fondul caracterului special al acestei relaţii, construite pe parcursul a peste un secol”, mai arată sursa citatră.

Totodată, obiectivele României pe această relaţie se raportează la statutul Japoniei de economie majoră şi inovativă a lumii şi unul dintre principalii investitori la nivel global, precum şi în România, Japonia fiind, de altfel, cel mai mare investitor asiatic în ţara noastră.

”Astfel, cele 397 de societăţi comerciale cu capital japonez în ţara noastră generează în prezent peste 40.000 de locuri de muncă, iar potenţialul de creştere este semnificativ, inclusiv în domeniile cu cel mai înalt nivel de inovaţie, precum dezvoltarea tehnologiei de tip SMR (reactoare modulare mici) în România, împreună cu SUA, producerea şi distribuţia de hidrogen verde, producţia de optică de mare putere, infrastructură de ultimă generaţie, precum Podul de la Brăila – proiect cu inginerie de vârf, sau finalizarea magistralei M6 a metroului din Bucureşti”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, din această perspectivă, vizita preşedintelui României va avea o puternică dimensiune economică şi de strângere a relaţiilor de investiţii şi a cooperării în materie de inovaţie tehnologică, în plus faţă de dimensiunea politică şi de cea a consolidării schimburilor culturale şi a relaţiilor interumane.

Cu prilejul vizitei va fi semnat, totodată, un Memorandum între Ministerul Finanţelor, Eximbank România şi Banca Japoniei pentru Cooperare (JBIC), precum şi un Memorandum de Înţelegere între ELI-NP Măgurele, compania japoneză Okamoto Optics şi Institutul de Inginerie a Laserelor din cadrul Universităţii Osaka.

”Amplificarea dialogului şi a cooperării dintre România şi Japonia cu precădere pe dimensiunea strategică a securităţii a fost generată şi de invazia Federaţiei Ruse în Ucraina. România este interesată de o implicare activă a Japoniei în vecinătatea sa imediată şi în regiunea euroatlantică, având în vedere postura Japoniei de actor global de prim rang”, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.

În ceea ce priveşte vizita de stat a Preşedintelui Klaus Iohannis în Republica Singapore, care va avea loc în perioada 9-10 martie, aceasta va marca intrarea relaţiei bilaterale într-o nouă etapă de dezvoltare, ”având în vedere convergenţa de valori şi principii, fiind prima vizită la nivel de Preşedinte al României în această ţară, în ultimii 20 de ani, respectiv în contextul în care în anul 2022 au fost sărbătoriţi 55 de ani de relaţii bilaterale”.

Preşedintele Klaus Iohannis va avea convorbiri oficiale cu Preşedintele Halimah Yacob şi cu Prim-ministrul Lee Hsien Loong.

”Obiectivul principal al acestei vizite este dinamizarea relaţiilor bilaterale, în acord cu potenţialul acestora, mai ales în plan economic-investiţional. Agenda vizitei de stat în Singapore cuprinde şi intensificarea cooperării în domeniile IT, educaţie, cercetare, securitate alimentară, conectivitate, securitate cibernetică şi înalte tehnologii, combaterea schimbărilor climatice şi tranziţia verde”, arată Administraţia Prezidenţială.

Potrivit acesteia, în materie de cooperare economică şi sectorială între România şi Singapore, pornind de la dinamica pozitivă a schimburilor comerciale în ultimii ani, inclusiv de la faptul că ţara noastră este al treilea mare furnizor din Uniunea Europeană de servicii IT în Singapore, interesul României vizează aprofundarea şi amplificarea acestui palier de colaborare, prin iniţierea de noi proiecte bilaterale.

”De asemenea, cu prilejul vizitei, va fi promovat interesul României pentru atragerea investiţiilor singaporeze, inclusiv în ceea ce priveşte proiectele prioritare de interconectare din cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, în contextul în care Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte la Bucureşti, în acest an, Summitul acestei platforme, alături de Forumul de Afaceri, iar unul dintre obiectivele urmărite este creşterea contribuţiilor la Fondul de Investiţii al Iniţiativei”, a mai precizat instituţia citată.

Totodată, Preşedintele României va sublinia contribuţia ţării noastre la securitatea alimentară globală şi va prezenta potenţialul pe care portul Constanţa şi Dunărea le au pentru conectarea cu Europa Centrală şi nu numai.

Foto: Administrația Prezidențială

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW