Tuesday, December 7, 2021
Jurnalism corect


Iohannis cere Parlamentului reexaminarea modificărilor aduse Legii educaţiei, în privinţa definirii fenomenului de bullying/ Reclamațiile președintelui

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 20 mai 2020 Etichete: , ,

Președintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Șeful statului susține că noua definiție a fenomenului de bullyng nu este suficient de cuprinzătoare.

”Legea transmisă spre promulgare aduce Legii educaţiei nr. 1/2011 o serie de modificări şi completări cu privire la acordarea consilierii psihologice antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ, precum şi la sancţionarea comportamentelor de tip bullying”, arată preşedintele în cererea de reexaminare.

Iohannis compară definiția din Legea trimisă spre publicare cu cea aflată în vigoare în prezent.

Articolul din legea criticată prevede că fenomenul de bullying este o formă de manifestare a violenţei care ”constă într-un comportament abuziv, realizat în mod repetat şi cu intenţie al unei persoane sau al unui grup de persoane, care conduce la prejudicierea fizică şi/sau psihică a victimei/victimelor prin hărţuire verbală, ameninţări verbale sau non-verbale, agresiune fizică, lovire, persecuţie, intimidare sau alte metode de constrângere”.

”În prezent, bullying-ul este definit ca «acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale»”, arată şeful statului.

Iohannis susține că se constată ”că în reglementarea propusă prin legea supusă reexaminării nu se mai asigură o definire completă a noţiunii de bullying, fiind ignorate aspectele de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau de o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, care ar putea fi asociate bullying-ului”.

”Totodată, noua definiţie exclude din conceptul de bullying un fenomen din ce în ce mai răspândit între tineri, respectiv, bullying-ul cibernetic. În context, semnalăm că actualul cadru normativ de sancţionare şi definire a fenomenului de bullying este de dată recentă, fiind circumscris Legii nr. 221/2019 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, lege intrată în vigoare cu mai puţin de 6 luni în urmă, respectiv la data de 22 noiembrie 2019. Actualul mod de reglementare a acestui fenomen, căruia îi cad victime un număr din ce în ce mai mare de elevi, dar şi de cadre didactice, este rezultatul efortului unor specialişti din domeniul psihologiei şi din alte domenii ale ştiinţei şi este considerat de către aceştia o formulă cuprinzătoare şi acoperitoare. În acest sens, considerăm că modificarea acestei reglementări, care survine la un interval de timp atât de scurt de la intrarea sa în vigoare, ar putea fi de natură să submineze eforturile de creare a unei legislaţii stabile, predictibile şi coerente, atât de necesară într-un domeniu atât de complex, cum este cel al educaţiei. Din această perspectivă, apreciem că orice intervenţie legislativă referitoare la redefinirea fenomenului de bullying trebuie realizată astfel încât să nu afecteze stabilitatea şi predictibilitatea aplicării legislaţiei din materia educaţiei”, a mai transmis şeful statului în cererea de reexaminare.

Președintele mai explică faptul că, ”prin modificările operate se restrânge domeniul de aplicare al legii asupra unor acţiuni, ceea ce contravine obiectivului acestei legi, respectiv acela de a creşte nivelul de siguranţă fizică şi psihică în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale”.

Inquam Photos/George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW