Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind înființarea registrului traficanților de droguri. Vor fi obligați să ofere informații despre persoanele cu care intră în contact
Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni, 25 martie, legea care prevede înființarea unui registru naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri. Astfel, potrivit legii, cei ce au desfășurat infracțiuni legate de droguri vor fi obligați să ofere informații despre persoanele cu care intră în contact și locurile în care merg. Aceștia vor fi înscriși în registru între 5 și 20 de ani, în funcție de pedeapsă.
„În scopul prevenirii şi combaterii faptelor din sfera ilicitului de droguri, precum şi pentru a evita riscul recidivei, se organizează Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri”, se arată în lege.
Vor fi introduse în registru persoanele care au comis infracțiuni prevăzute atât în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cât și în Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
În registru se va ţine evidenţa persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri de siguranță.
Persoanele înscrise în registru vor avea obligația de a se prezenta o dată la trei luni la organele de poliție pentru a furniza informații despre
- profesia lor;
- mijloacele de existență;
- persoanele cu care locuiesc sau au intrat în contact direct și sistematic;
- unitățile de învățământ frecventate;
- adresa de locuință;
- modalitatea de comunicare cu organele de poliție.
De asemenea, vor fi obligate să anunțe în prealabil autoritățile despre orice deplasare din localitatea de domiciliu mai lungă de șapte zile, furnizând informații despre destinație, scopul și mijlocul de transport folosit. În cazul stabilirii unei noi locuințe, trebuie să se prezinte la organele de poliție pentru a comunica această schimbare în termen de cel mult trei zile.
Mai mult, și polițiștii îi vor verifica periodic, la domiciliu, la cel mult trei luni, pe cei înscriși în registrul celor ce au desfășurat operațiuni legate de droguri.
„Practic, vorbim despre o bază de date cu ajutorul căreia poliţia va putea să verifice unde sunt traficanţii, ce fac, ce serviciu au, cu cine intră în contact, dacă sunt la un festival sau dacă stau în preajma şcolilor.
Ce aduce această lege? La ce foloseşte Registrul? Are rol preventiv. Persoanele înscrise în registru sunt obligate să ofere informaţii despre ce fac, unde merg, cu cine intră în contact. Devine operaţional la data de 1 ianuarie 2025. Era o lege necesară şi mulţumesc tuturor celor care au contribuit la ea”, justifică ministra Justiției, Alina Gorghiu.
Ponderea deținuților recidiviști în populația încarcerată, în anul 2021, a fost de 37%.
„Dacă în perioda 2009-2015 se înregistrau valori cuprinse între 40,33%-45,87%, începând cu anul 2016, populația recidivistă înregistrează valori sub 39%”, se arată în raportul Agenției Naționale Antidrog pe 2023.
Cei înscriși în registru vor fi scoși din evidență în următoarele situații:
- faptele pe care le-au săvârșit nu mai sunt prevăzute de lege ca infracțiuni;
- au trecut cinci ani de la data când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei și nu s-a dispus amânarea sau revocarea acesteia;
- au trecut 10 de ani de la data introducerii în registru, dacă pedeapsa aplicată este de cel mult cinci ani sau amendă;
- au trecut 20 de ani de la data introducerii în registru, dacă pedeapsa aplicată este mai mult de cinci ani;
- au decedat;
- la împlinirea vârstei de 85 de ani, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de cinci ani.
În prezent, în România există un registru similar, cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
Sursa foto: Poliția Română
Comentarii