Înzestrarea Armatei Române. Italienii au retras contestația la licitația pentru corvete. Leș: Așa am auzit, nu e nimic oficial
Firma italiană Fincantieri, unul dintre competitorii pentru corvetele pe care Armata Română încearcă să le achiziționeze, și-a retras contestația depusă împotriva liciației, scrie Digi24.ro.
Licitația a fost blocată după ce italienii au depus o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor.
„Aşa am auzit, nu e nimic oficial”, a declarat ministrul Apărării, pentru Digi24, deşi retragerea contestaţiei este afişată pe site-ul Consiliului de Contestaţii.
Cea mai ieftină ofertă a fost cea a grupului francez Naval Group, de 1,2 miliare euro. Damen, companie olandeză a licitat cu 1,24 miliarde, iar Fincantieri cu 1,34.
Potrivit informaţiilor din spaţiul public, unul dintre cei care a încercat să blocheze câştigarea licitaţiei de francezi a fost Liviu Dragnea, presa din Franţa acuzând-l că a încercat să descalifice grupul francez.
România va achiziţiona patru corvete noi, care vor fi construite şi dotate într-un șantier naval de pe teritoriul românesc.
Principala condiție pentru calificarea în competiția câștigării acestui program a fost ca ofertanții să fie atât membri ai Organizației Tratatului Nord-Atlantic, cât și ai Uniunii Europene, potrivit resboiu.ro.
Foto: resboiu.ro
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/inzestrarea-armatei-romane-italienii-au-retras-contestatia-la-licitatia-pentru-corvete-les-asa-am-auzit-nu-e-nimic-oficial/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/inzestrarea-armatei-romane-italienii-au-retras-contestatia-la-licitatia-pentru-corvete-les-asa-am-auzit-nu-e-nimic-oficial/ […]