Friday, December 13, 2024
Jurnalism corect


Inundaţii în Spania – Ciolacu: Mi-aş fi dorit mâine să am o vizită la Valencia / După o coordonare cu premierul Pedro Sanchez, amânăm câteva zile

By news.ro , in Stirile zilei , at 2 noiembrie 2024

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că şi-ar fi dorit ca duminică să facă o vizită în Valencia, regiune afectată de inundaţiile puternice din ultimele zile şi unde locuieşte o comunitate importantă de români, dar a precizat că după o discuţie avută cu premierul spaniol Pedro Sanchez a decis să o amâne câteva zile.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, la Arad, dacă vor fi repatriaţi românii din Spania, cei care au fost victime ale inundaţiilor din Valencia.

”În acest moment am creat o celulă de criză. Este o celulă de criză la Ministerul de Externe. M-am văzut cu domnul ministru al Transporturilor, deja s-a discutat, în cazul în care se doreşte. Nu vă ascund că mi-aş fi dorit mâine să am o vizită în zonă, la Valencia După o coordonare cu domnul premier Pedro Sanchez o să amânăm câteva zile pentru că dânsul are încă o mobilizare a armatei ca să facă să fie mai uşoară mobilitatea”, a explicat Marcel Ciolacu.

El a adăugat că există o coordonare cu autorităţile spaniole în această situaţie.

”Vom avea un centru logistic, fiindcă s-au pierdut şi documente şi cine doreşte să repatrieze… Deci, cu alte cuvinte suntem implicaţi, dar cum este corect fiindcă suntem într-un alt stat, ne coordonăm atât la nivel guvernamental cât şi ne coordonăm cu cei de la nivel local”, a explicat preşedintele PSD.

Peste 200 de persoane au murit în urma inundaţiilor din Valencia, iar printre victime se află şi un cuplu de români cu fiica lor. Aceştia erau de peste 20 de ani în Spania. De asemenea, un român dat dispărut a fost găsit mort, alţi 15 fiind căutaţi.

Foto:  Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW