Thursday, February 29, 2024
Jurnalism corect


INTERVIU Directorul CNAIR a anunțat un nou termen de începere a lucrărilor la lotul lipsă al Autostrăzii Lugoj – Deva / Cum vrea compania să rezolve fisurile apărute în Podul de la Brăila

By Vîrban Robert , in Interviuri Politic Stirile zilei , at 26 noiembrie 2023

Întârzierile se acumulează la lotul Margina – Holdea, singura porțiune lipsă de autostradă între Sibiu și Nădlac, iar România riscă să rateze cel puțin o parte din finanțarea asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Deși ar fi trebui să înceapă încă de anul acesta, lucrările la porțiunea de aproape 10 km, care cuprinde 1,3 km de tunel, vor debuta abia în primăvara anului viitor. Anunțul a fost făcut de directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, într-un interviu acordat pentru Mainnews.ro.

În ceea privește problemele la Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, inaugurat în vara acestui an, cu toate că nu avea recepția făcută, directorul CNAIR a prezentat trei soluții identificate de responsabilii din cadrul companiei pentru oprirea infiltraților la blocurile de ancorare.

Pe de altă parte, Cristian Pistol a anunțat că firma Consitrans a început investigațiile de teren în cadrul contractului de proiectare al Autostrăzii Ploiești – Brașov.

Redăm partea a treia a interviului acordat de Cristian Pistol:

MN: Consitrans are în derulare și proiectarea Autostrăzii Ploiești – Brașov. Și acolo vorbim de întârzieri importante. În ce stadiu sunt forajele și când va fi gata documentația pentru a fi lansate licitațiile de execuție?

CP: Aș vrea să fac o remarcă. În România sunt trei firme mari de proiectare. Consitrans este cea mai mare. Vă dați seama că nu putem proiectăm 3.000 km de drumuri de mare viteză cu trei proiectanți. Evident, capacitatea lor a fost diminuată de-a lungul trecerii timpului. În momentul de față noi am venit cu foarte multe lucrări de infrastructură rutieră, fapt ce a adus la anumite probele în gestionarea echipelor de proiectare. Pe de altă parte, sunt întârzieri, sunt lucruri care nu au fost tratate foarte bine. Dacă tot discutam de Ploiești – Brașov, pot să vă spun că a venit proiectantul cu prima versiune a studiului de fezabilitate de la Cristian la Codlea. Ea a fost dată înapoi spre completare și revizuire. Urmează să fie aprobată. Un prim sector. Nu spun că este suficient. Ne dorim cu toții această autostradă.

MN: Un lot puțin important. Autostrada trebuie să fluidizeze traficul în stațiunile de pe Valea Prahovei. Acest lot va ajuta doar traficul local, în zona Brașov.

CP: Pentru acele secțiuni de care menționați pot să vă spun că am participat la începerea lucrărilor la Varianta Ocolitoare Comarnic, un proiect care se realizează prin protocol cu CJ Prahova. Pe de altă parte, mai demarăm un protocol cu CJ Prahova ale variantelor ocolitoare pentru Bușteni și Azuga. Știu că în momentul de față sunt în faza de achiziție pentru semnarea contractului de execuție. Tot pe DN1 mai avem și alte proiecte. Mă refer la legături mult mai bune între DN1 și VO Sinaia. Mă refer la realizarea a două noduri pentru a nu mai exista acel conflict de trafic. Pe de altă parte, în zona orașului Predeal, legătură cu drumul spre Râșnov va fi realizată printr-un pasaj.

MN: În continuarea întrebării anterioare, ca să fie clar, Consitrans a început forajele pentru traseul stabilit?

CP: Într-adevăr, s-a stabilit traseul, iar cei de la Consitrans au demarat investigațiile de teren în vederea realizării studiului geotehnic.

MN: Pentru că tot am discutat despre proiectele incluse în PNRR și UMB Tehnostrade. Constructorul din Bacău are în derulare și contractul pentru lotul Margina – Holdea, singura porțiune lipsă de autostradă între Sibiu și Nădlac. A trecut deja mai bine de 1 an de la semnarea contractului și încă nu avem activitate în teren. Când încep lucrările și când vor fi acestea terminate?

CP: Lucrările vor începe în primăvara anului viitor. Știu că documentația este aproape finalizată. Se mai așteaptă obținerea unor avize au fost prevăzute în certificatul de urbanism. Toată această perioadă este suficientă pentru realizarea acestor pași în vederea demarării în primăvară a demarării lucrărilor de execuție.

MN: Nu putem trece de anul 2023 fără să discutăm despre Podul de la Brăila. Care sunt problemele descoperite?

CP: Nu sunt probleme descoperite acum. Sunt anumite probleme care au fost identificate și notificate în consecință prin rapoarte de neconformitate de către inginer. Ele au fost evaluate. Podul de la Brăila nu este un pahar de sticlă, este o investiție care necesită foarte multe tipuri de lucrări. Mă refeream acum la blocurile de ancorare. Au aproximativ 35 metri adâncime. Sunt niște coloși. Sunt niște blocuri de beton, goale pe dinăuntru, în pământ, unde presiune apei este foarte mare. Având o construcție din beton, apa caută tot timpul locul astfel încât să pătrundă. Avem o expertiză tehnică, care ne-a reliefat modalitățile prin care pot fi închiși acești pori, în vederea izolării blocurilor de ancorare. Ea este prevăzută în trei pași. Un prim pas prin injecție de spumă poliuretanică, pasul doi ar fi o rășină epoxidică care să cristalizeze masa betonului și să închidă toate microfisurile care sunt în acesta sau rosturile de turnare. Etapa a treia constă în hidroizolarea exterioară a blocului de ancorare. Nu cred că se va ajunge acolo. Cred că odată cu injecțiile de rășină epoxidică în pereții blocului de ancorare aceste infiltrații vor fi stopate. Pe de altă parte, tot acea expertiză prevede că ele nu se vor închide complet până când podul nu este finalizat complet și nu este sub trafic, astfel încât efortul în acele cabluri să fie maxim, pentru a nu mai permite alte modificări ale blocurilor de ancorare. În momentul acesta expertul a dat o prelungire de șase luni pentru a se interveni cu măsura a doua, astfel încât să vedem cum lucrează blocul de ancorare.

MN: Este nevoie și de scoaterea hidroizolației?

CP: Lucrarea a fost dată în circulație pe proces-verbal, cu avizul Poliției Rutiere, astfel încât toate măsurile de circulație să fi fost luate, fără recepție. Neavând recepție la terminarea lucrărilor, noi nu am făcut acele teste necesare. Ținând cont de ce s-a întâmplat cu mixturile bituminoase, am solicitat CESTRIN să preleveze anumite probe din pachetul de mixturi pentru a vedea dacă îndeplinesc toate caracteristicile Din raportul prezentat de CESTRIN, a rezultat faptul că nu este respectată rețeta și nu a dat bine la teste. Acest raport l-am înaintat supervizorului și constructorului. Pretenția mea este ca supervizorul să ne dea o soluție pentru remedierea acestei neconformități.

MN: Constructorul a înțeles ce are de făcut și s-a apucat să soluționeze aceste probleme sau sunteți încă într-un mic conflict?

CP: Constructorul trebuie să înțeleagă, potrivit contractului, ce are de făcut. Trebuie să remedieze aceste lucrări și trebuie să ne dea un pod, astfel încât toate cele conexe lui să poată fi recepționat. Dacă nu o va face, noi avem toate măsurile asiguratorii ca să facem noi aceste lucrări.

MN: Cât timp le mai dați la dispoziție?

CP: Pentru a identifica o soluție de remediere a mixturilor bituminoase necesită un timp pentru a găsi acea rețetă, astfel încât pe viitor să nu mai fim în această ipostază. Adică să o remediem pentru totdeauna. Aștept să văd ce au analizat cei de la WeBuild și să vină cu o propunere de remediere către noi. Pachetul bituminos reprezintă cam 0,2% din investiție.

MN: Acestea fiind zise, v-aș ruga acum să faceți o proiecție pentru anul viitor. Premierul Marcel Ciolacu vorbea despre deschiderea în acest an a 100 km de drumuri de mare viteză în acest an, respectiv 250 km pentru anul viitor. După aceea, purtătorul de cuvânt al CNAIR ne-a spus că ar fi 250 km în total. De câți km este până la urmă vorba?

CP: A clarificat și domnul ministru Grindeanu. Sunt 250 km din acel moment până la finele anului viitor. Din punctul meu de vedere, cred că vom avea la sfârșitul anului 2024 cel puțin 250 km. Asta înseamnă toate obiectivele de investiții de anul acesta și cele care vor fi finalizate anul viitor.

MN: Vom avea parte de vreo inaugurare în 2024 pe A7?   

CP: Sigur. Nu aș vrea să fac niște promisiuni prea optimiste, dar sunt încrezător că vom beneficia nu numai de patru loturi.

MN: Este vorba despre loturile 1 și 2 din Ploiești – Buzău, iar de la UMB?

CP: Pe cel puțin două loturi din Buzău – Focșani. Acestea au termene anul viitor, dar pot să vă asigur că vor fi mai multe.

MN: Deci lotul 1 și lotul 4 din Buzău – Focșani. Acestea au termene anul viitor.

CP: Da.

MN: Vă mulțumesc.

CITEȘTE ȘI: INTERVIU Pariul directorului general al CNAIR pentru finalul anului 2023. Cum explică Cristian Pistol întârzierile pe Autostrada Moldova

CITEȘTE ȘI: Scenariul luat în calcul pentru finanțarea autostrăzii de 3 miliarde lei ce riscă să iasă din PNRR / Directorul general al CNAIR: Nu aș vrea să cred că suntem într-o altfel de situație – INTERVIU

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW