Wednesday, October 28, 2020
Jurnalism corect


INTERVIU Director Crucea Roșie : Firmele au donat 2.600.000 euro. Avem o avalanșă de oferte de colaborare/ Vorbesc cu premierul chiar şi de trei ori pe zi

By Madalina Balaceanu , in #NeImplicam Stirile zilei , at 26 martie 2020 Etichete: , , ,

Crucea Roșie este organizația non guvernamentală desemnată de Guvern pentru a strânge donaţiile și pentru a face achiziții în numele statului român, în contextul situaţiei generate de pandemia de coronavirus. Într-un interviu acordat mainnews.ro, directorul general al organizaţiei susţine că există o avalanşă de oferte de colaborare din partea persoanelor fizice şi juridice pentru a veni în ajutorul statului.

Donaţii de 2.600.000 euro de la firme

Crucea Roșie funcționează în baza unei legi speciale, fiind partenera statului în situații de urgență.

“Noi facem și avem un protocol de colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgență cu mult timp înainte întocmit, însă în ultimul timp am avut discuții cu premierul României, care ne-a solicitat să colaborăm direct cu instituțiile guvernamentale. De altfel, s-a făcut și public faptul că noi am fost desemnați de către Guvernul României ONG-ul în care să se strângă toate donațiile de la agenții economici și acest lucru este probabil datorită faptului că Crucea Roșie Română poate  achiziționa mult mai rapid și mai facil produsele de care este nevoie în această perioadă. Personal, discut de două, trei ori pe zi cu domnul premier. Cu domnul Arafat vorbim aproape tot timpul pentru că tot timpul se ivesc tot felul de situații și trebuie să ne consultăm”, a declarat directorul general al Crucii Roșii Române, Ioan Silviu Lefter.

Până în prezent, persoanele juridice au donat către Crucea Roșie Română 2.600.000 de euro. Un milion de euro a fost donația OMV Petrom, bani cu care s-au achiziționat 10 aparate de testare Covid-19 și 300 de kituri, care vor asigura testarea a 7200 de persoane. Aparatele au ajuns în țară și sunt în procedura de configurare, timpul de testare fiind de 40 de minute pe test

“ Până acum, persoanele juridice au donat 2.600.000 euro. Valoarea aparatelor și kiturilor aferente este de 1.200.000 de euro. Am mai achiziționat și am distribuit în țară 375 de mănuși de protecție, 300 de combinezoane, 1130 de litri de dezinfectant. Toate acestea au fost distribuite prin intermediul filialelor noastre. Am demarat achiziții pentru încă cinci ventilatoare mecanice și un milion de măști. Am primit și donații în materiale, am primit materiale de igienă în valoare de 72.000 de euro pe care le-am distribuit prin intermediul filialelor noastre la centrele de carantină, la unități medicale, la persoane vulnerabile aflate în izolare sau autoizolare însumând cam 5500 de pachete cu produse de igienă”, explică directorul.

Director Crucea Roșie, sfaturi pentru cei care vor să ofere sprijin

Ioan Silviu Lefter susține că la nivelul organizației există o avalanșă de oferte, menționând că DSU transmite organizației care sunt necesitățile și tot prin departament se face distribuția.

„Oamenii donează, noi prin legătura directă pe care o avem cu Departamentul pentru Situații de Urgență aflăm care sunt necesitățile, ne consultăm cu DSU pentru că acolo se adună toate datele, aflăm de ce este nevoie și tot prin dânșii facem și distribuția”, a mai precizat directorul Crucii Roșii.

Ioan Silviu Lefter îi sfătuiește pe românii care vor să ofere sprijin să intre pe site-ul Crucii Roșii, acolo unde vor găsi toată procedura pentru a putea face donații, atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice.

“Absolut sigur colaborăm și cu antreprenori care vor să își ofere serviciile. Credeți-mă că primim extrem de multe oferte de tot felul de colaborări și asta demonstrează că românul este solidar și nu mă refer doar la persoanele fizice, ci la cele juridice. Răspundem și noi pe cât putem, este avalanșă de persoane care vor să colaboreze. Cel mai important pentru cei care vor să ajute este să intre pe site-ul nostru și să consulte procedura prin care se pot face donații”, transmite directorul general.

Organizația are, la nivel național, în jur de 5000 de voluntari, însă nu toți pot participa la acțiunile de ajutorare a persoanelor aflate izolare, având în vedere că nici organizația nu deține echipament corespunzător.

“Sigur, de când avem această problemă cu virusul Covid-19 nu toți voluntarii pot participa la acțiunile noastre din două motive: principalul motiv este faptul că nu avem nici noi echipament corespunzător și nici nu sunt pregătiți ca să se poată păzi într-o situație cum este aceasta, cu totul special, care se întâmplă în ultimul timp în România”, a încheiat Ioan Silviu Lefter.

Comentarii


  • […] Crucea Roșie este organizația non guvernamentală desemnată de Guvern pentru a strânge donaţiile și pentru a face achiziții în numele statului român, în contextul situaţiei generate de pandemia de coronavirus. Într-un interviu acordat mainnews.ro, directorul general al organizaţiei susţine că există o avalanşă de oferte de colaborare din partea persoanelor fizice şi juridice pentru a veni în ajutorul statului. Mai multe AICI. […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW