Monday, October 18, 2021
Jurnalism corect


Interlopul cunoscut drept „Rechinul”, arestat în Mexic, la cererea autorităţilor din România. Florian Tudor, acuzat de mai multe fapte de crimă organizată, va fi extrădat

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 28 mai 2021 Etichete: , , ,

Florian Tudor, cunoscut drept „Rechinul”, a fost arestat provizoriu în Mexic la cererea autorităţilor din România, urmând să fie extrădat. Bărbatul este cercetat de DIICOT pentru mai multe fapte de crimă organizată, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă, rămas definitiv pe 7 aprilie 2021.

Florian Tudor, arestat în vederea extrădării

La data de 27 mai 2021, în Ciudad de Mexico, cetățeanul român Tudor Florian a fost arestat provizoriu, în vederea extrădării către România. Sus-numitul este urmărit internațional în vederea punerii în executare a unui mandat de arestare preventivă, emis de către Tribunalul București.

Arestarea a fost dispusă ca urmare a cererii formulate de către Ministerul Justiției, la sesizarea instanței emitente a mandatului de arestare preventivă.

Autoritățile mexicane au colaborat cu autoritățile române cu celeritate și eficiență. Ministerul Justiției a beneficiat de asistența Ambasadei României în Statele Unite Mexicane.

Procedura de extrădare se va desfășura conform legislației statului solicitat. Ministerul Justiției din România va întreprinde toate demersurile legale în virtutea atribuțiilor sale de autoritate centrală în materia extrădării„, transmite Ministerul Justiţiei.

DIICOT: „Rechinul” coordona gruparea din Mexic

Potrivit procurorilor DIICOT, Florian Tudor ar fi constituit, începând cu 2012, un grup infracţional organizat, format  din cetăţeni români și mexicani, „care a acționat pe teritoriul României, Mexicului, S.U.A. precum și a altor state, în ceea ce privește comiterea de fraude prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice (clonare de carduri), trafic de migranți pe ruta România – Mexic – SUA şi spălare a banilor”.

Acesta ar fi coordonat activităţile din Mexic, unde „deține, prin intermediul unor persoane interpuse, mai multe societăți comerciale, unele specializate în achiziționarea și montarea de bancomate pe teritoriul acestui stat și asigurarea mentenanței acestora”, aratî sursa citată.

Cum ar fi acţionat reţeaua

„Activitatea infracțională a constat în instalarea de sisteme de tip ,,skimming” pe diferite bancomate, din localități situate pe litoralul mexican și frecventate de foarte mulți turiști străini, în vederea copierii datelor informatice conținute de cardurile introduse în acestea, și ulterior utilizării lor în mod fraudulos în scopul retragerii sumelor de bani conținute.

Pentru a asigura suportul tehnic al activităţilor infracţionale realizate, membrii grupării au recrutat din România, persoane care aveau cunoştinţe în domeniul electronicii sau tinichigii, pentru a construi dispozitive electronice, sisteme informatice şi componente de ATM-uri necesare copierii datelor cardurilor bancare.

După obținerea în mod fraudulos a datelor informatice erau formate echipe compuse din alți membrii ai grupării care se deplasau în alte state precum S.U.A., India, Paraguay, Indonezia etc., de unde retrăgeau sumele de bani existente în conturile bancare aferente instrumentelor electronice de plată copiate.

DIICOT: Din 2015, au aderat persoane de cetăţenie română, extrem de violente

În contextul desfăşurării acestor activităţi ilicite, începând cu anul 2015, la gruparea de crimă organizată au aderat persoane de cetăţenie română, extrem de violente, care au avut rolul de a asigura menținerea ordinii și obedienței membrilor grupării, dar şi protejarea demersurilor infracţionale de acțiunile altor grupări de criminalitate organizată.

În vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţilor infracţionale, pentru controlarea persoanelor recrutate, fie electronişti, fie persoane care retrăgeau sumele de bani folosind cardurile bancare clonate sau a membrilor care aveau rolul exercitării actelor de violență, membrii grupării au interacţionat cu grupări de crimă organizată din România, în special din Craiova și Bucureşti.      

Banii obținuți din activitatea infracțională au fost folosiți pentru achiziționarea de terenuri, construirea de clădiri, ori a unor autoturisme de lux, sau ca și capital al unor societăți comerciale de tip ,,paravan”, atât în Mexic, cât și în România, fiind folosite în acest scop diverse persoane interpuse, obiectivul final fiind introducerea acestora în circuitul financiar legal.

În cursul anului 2018, pe fondul unor divergențe existente cu un fost membru al grupării  care avea rolul de a supraveghea derularea în condiții de siguranță a activităților infracționale, liderul grupării a dispus șantajarea membrilor familiei acestuia.

La data 02.04.2018, persoana vătămată a fost înjunghiată într-un loc public din orașul Cancun, la comiterea faptei participând patru membri ai grupării.

Ulterior, la data de 11.06.2018, în timp ce victima se afla pe raza aceleiași localități, la bordul autoturismului său, fiind însoțit de o altă persoană,  a fost împușcat de o persoană care asigura paza liderului grupării„, explica DIICOT, într-un comunicat din 2019.

La acel moment, pe teritoriul României au avut loc mai multe percheziţii, fiind confiscate 6 maşini de lux, sumele de  21.520 lei, 5075 USD, 16.550 EURO,  8450 lire sterline, 1 pistol cu glonț calibru 9  mm, 5 ceasuri de lux,51 telefoane mobile, 26 carduri bancare, aparatura skimming, înscrisuri privind transferuri bancare.

Acţiunea a fost realizată împreuna cu FBI.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW