JustitieStirile zilei

Interlopul Bebino, șeful Clanului Sportivilor, arestat preventiv într-un dosar de trafic de cocaină UPDATE

UPDATE Bebino și Remus Cămătaru au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

UPDATE Interlopul Marius Alecu, zis Bebino, șeful Clanului Sportivilor, a fost reținut miercuri, 24 ianuarie, pentru 24 de ore, potrivit surselor Main News. Alături de acesta a fost reținut și Remus Cocalaru, lider al Clanului Cocalarilor.

Potrivit DIICOT, unul dintre inculpați a comercializat cantități de cocaină, cu sprijinul celui de al doilea, care a intermediat tranzacțiile.

Știrea inițială

Interlopul Emil Marius Alecu, zis Bebino, șeful Clanului Sportivilor, a fost condus miercuri, 24 ianuarie, la audieri, în urma unor percheziții efectuate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) într-un dosar de trafic de cocaină, au declarat surse judiciare pentru Main News.

Șase percheziții domiciliare au avut loc miercuri în București și Călărași într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Conform anchetatorilor, în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, doi suspecți au comercializat, respectiv intermediat comercializarea unor cantități de cocaină către consumatori din Capitală.

Bebino, reprezentat în instanță de Laura Vicol, înainte să ajungă deputată

Înainte de a ajunge în Parlament, președinta Comisiei juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol (PSD), a reprezentat în calitate de avocată mai multe persoane controversate, între care se numără frații Nuțu și Sile Cămătaru, dar și Emil Marius Alecu.

Potrivit Cancan, în ianuarie 2020, mașina Laurei Vicol, la cel moment avocata lui Bebino, a fost vandalizată.

„Ți-e frică să mergi pe stradă. Eu pentru că am îndrăznit să-l apăr mi s-a adresat un mesaj cu o bilă de rulment, exact în geamul unde este scaunul copilașului (…) Trăim într-o țară în care lumea își permite să te amenințe. Pe vremea Alinei Bica mă amenința DNA cu pușcăria, acum mă amenință interlopii (…) Nu mi-e frică”, a spus atunci Laura Vicol.

Potrivit sursei citate, Bebino a ajuns atunci în stare gravă la spital, cu un deget amputat, un altul care se mai ținea doar în piele și cu multe tăieturi adânci de sabie, în urma unui conflict cu un important membru al unui clan rival, Cezar Petcu, zis Joe.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button