Stirile zilei

Interlopii din clanurile Stemabil și Buzea i-ar fi vândut ilegal un teren lui Mitică Dragomir / Prejudiciu de 6 milioane de euro SURSE

35 de percheziții domiciliare au avut loc miercuri, 12 iulie, în municipiul București și în județul Ilfov, în cadrul unei ample investigații privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații. Mitică Dragomir și fiul său, Bogdan, ar fi cumpărat terenul pe care se află amplasat imobilul Herăstrău Parkview de la niște persoane ce l-au intabulat fictiv, potrivit surselor Main News. Interlopii ar face partea din Clanul Stemabil și Clanul Buzea. Prejudiciul din dosar se ridică la 6 milioane de euro. 

Conform rezultatelor preliminare ale cercetărilor, începând cu anul 2018, un grup infracțional format din peste 20 de persoane a pus în aplicare o schemă frauduloasă în domeniul imobiliar, în municipiul București. Această schemă a implicat încheierea mai multor tranzacții de vânzare-cumpărare a 28 de terenuri care aparțineau Primăriei Generale a Municipiului București. Modul de operare al grupului a constat în utilizarea unor hotărâri judecătorești falsificate, prin care se susținea că pretinșii proprietari ai acestor terenuri le-au dobândit prin uzucapiune, în urma unui drept de folosință de 30 de ani.

Ulterior, terenurile astfel obținute fraudulos au fost vândute mai multor intermediari din cadrul grupului și, ulterior, către alți cumpărători. De menționat că pe două dintre aceste terenuri au fost deja construite complexe rezidențiale, inclusiv locuințe și spații comerciale.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button