Întârzieri majore pentru grupul lui Dorinel Umbrărescu, principalul constructor de autostrăzi din România. Fondurile europene, inclusiv cele prin PNRR, în mare pericol
Vremurile în care grupul UMB inaugura drumuri de mare viteză înainte de termen par să fi apus. Întinse pe șantiere de autostrăzi, drumuri expres și variante ocolitoare care puse cap la cap însumează nu mai puțin de 463 km, în valoare de peste 5 miliarde euro, firmele lui Dorinel Umbrărescu și-au pierdut suflul.
În ciuda declarațiilor hiper-optimiste ale ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu, și ale șefului său, premierul Marcel Ciolacu, realitatea este că UMB înregistrează întârzieri pe mai multe contracte, inclusiv cele pentru Autostrada Moldova, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, din care România poate deconta fonduri până cel târziu la finele lunii august 2026.
Pe cele patru loturi dintre Buzău și Focșani, UMB abia a depășit borna de 20%, în condițiile în care a primit undă verde pentru începerea lucrărilor de aproape un an. Mult mai rău stau lucrurile în ceea ce privește celelalte șase loturi, cuprinse între Focșani și Pașcani, unde avansul este cuprins între 1% și 6%. Reamintim că, luna trecută, pe unul dintre aceste șantiere a avut loc și un eveniment nefericit. Patru muncitori și-au pierdut viața, iar ați cinci au fost răniți, în explozia unei conducte de gaze. Cazul a fost preluat de procurori.
Ionuț Ciurea: Au prea multe proiecte și nu mai au forță
În opinia lui Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro Infrastructură, probleme sunt generate de faptul că UMB s-a întins pe prea multe șantiere, iar în acest moment nu dispune de suficienți muncitori și nici de suficiente utilaje pentru a face față unui asemenea volum de lucrări.
„Au prea multe proiecte. Am spus că se va ajunge în această situație. Au prea multe proiecte și nu mai au forță. Nu au suficienți oameni, nu au suficiente utilaje. În momentul asta au 440 km de autostradă și drum expres din totalul de 760 km, cât sunt semnați în România. Au în jur de 5.000 de angajați. Au nevoie de 7.500-8.000 de oameni. (…) Unii angajați au început să dea bir cu fugiții. Sigur, nu o să plece toți Unii nu pot să tragă sau nu vor să tragă în acest ritm, chiar pe banii pe care îi dau. Salariile sunt bune, însă oamenii lucrează de le sar capacele”, a declarat Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro Infrastructură.
Sursa: Listăfirme.ro
Ionuț Ciurea s-a declarat convins că responsabilii din CNAIR vor găsi anumite motive pentru acordarea unor extensii de timp, astfel încât să fie prelungite termenele contractuale. Este însă absolut necesar ca toate lucrările pe A3 și A7 să fie terminate până în august 2026, termenul limită din PNRR. Directorul API este sceptic că acest lucru se va întâmpla, având în vedere actualul ritm de lucru.
„O să aibă mari probleme cu termenele contractuale. Pe de altă parte, sunt convins că vor primi extensii. Se vor găsi motive pentru a termina pe hârtie înainte de termene contractuale. Asta nu înseamnă că vor termina în termenele inițiale. (…) Există pericol să depășim termenul din PNRR. Pe Bacău-Pașcani, la cinci luni de la emiterea Ordinului de începere, ei nu au lucrat nimic. Este clar că termenele inițiale nu vor fi respectate”, a avertizat Ionuț Ciurea.
Sursa: Inquam Photos / George Călin
În plus, directorul API a adus în atenție cazul autostrăzii Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului, în lungime de 42 km. Pe primul lot Nădășelu-Zimbor, UMB a întâmpinat mari probleme cu alunecările de teren, astfel încât compania de drumuri a decis reconfigurarea traseului și scoaterea noilor lucrări din contractul inițial. A fost lansată o nouă licitație, însă Ionuț Ciurea susține că CNAIR nu a pus la dispoziție niciun studiu de teren, fapt sesizat și de către firma Iktas, care a contestat acest lucru la Consiliul Național de Soluționarea Contestațiilor. Dacă CNAIR dă dreptate societății din Turcia, responsabilii din CNAIR vor fi nevoiți să anuleze procedura și să caute un proiectant care să realizeze documentația tehnică. Acest lucru ar însemna alt timp pierdut și totodată ruinarea oricărei posibilități de finalizare a autostrăzii până în august 2026.
„Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului este proiect PNRR. S-au scos la licitație două variante noi de traseu. Iktas a contestat. Nu există niciun fel de documentație, este o linie pe hartă. Poate că UMB are ceva proiectat acolo. Să vedem ce o să zică CNSC. Dacă Consiliul le dă dreptate, o să avem nevoie de studiu de fezabilitate. Nu e doar un pod, este cu totul alt traseu mai lung cu vreo 2 km. (…) Este clar că pentru UMB a fost făcută asta pentru că ei sunt acolo. Dacă o mai lălăie, va fi la revedere cu 2026. Eu nu știu când o să fie gata Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului pentru că sunt prea multe variabile”, a declarat Ionuț Ciurea.
Umbrărescu neagă că ar exista întârzieri
Într-un punct de vedere transmis la solicitarea Mainnews.ro, patronul UMB, Dorinel Umbrărescu, a negat că ar exista întârzieri pe șantierele unde activează firmele sale.
„Nu există nicio întârziere pe niciun contract. Doar recepții înainte de termen”, a transmis Dorinel Umbrărescu.
CNAIR se face că plouă
Oficial, problema nu există în niciunul dintre birourile Palatului CFR. Contactat de Mainnews.ro pentru a oferi lămuriri, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a transmis un mesaj neverosimil.
„Până acum sunt bine mobilizați și nu au întârzieri”, a transmis Șerbănescu, într-un mesaj pe WhatsApp.
Contractele derulate cu CNAIR de către firmele din grupul UMB
Contract | Lungime | Data începerii | Stadiu de execuție | Termen de finalizare | Valoare (fără TVA) |
A3 Nădășelu – Zimbor | 30 km | 25 ianuarie 2021 | 69,4% | 20 mai 2025 | 1,49 miliarde lei |
A3 Zimbor – Poarta Sălajului | 12,24 km | 25 iulie 2022 | 37,85% | 18 iulie 2025 | 836 milioane lei |
A0 Nord lot 2 | 19 km | 16 august 2021 | 90% | 16 iunie 2024 | 831 milioane lei |
A0 Nord lot 4 | 4,47 km | 4 aprilie 2022 | 13,93% | 10 aprilie 2024 | 312 milioane lei |
A7 Buzău-Focșani lot 1 | 4,6 km | 5 decembrie 2022 | 22% | 4 decembrie 2024 | 689 milioane lei |
A7 Buzău-Focșani lot 2 | 30,8 km | 6 februarie 2023 | 22% | 5 aprilie 2025 | 1,31 miliarde lei |
A7 Buzău-Focșani lot 3 | 36,1 km | 10 februarie 2023 | 22% | iunie 2025 | 1,46 miliarde lei |
A7 Buzău-Focșani lot 4 | 10,94 km | 5 decembrie 2022 | 24% | septembrie 2024 | 763 milioane lei |
A7 Focșani-Bacău lot 1 | 35,6 km | 29 martie 2023 | 6% | 29 septembrie 2025 | 2,35 miliarde lei |
A7 Focșani-Bacău lot 2 | 38,78 km | 3 mai 2023 | 3% | 3 noiembrie 2025 | 2,48 miliarde lei |
A7 Focșani-Bacău lot 3 | 21,5 km | 3 mai 2023 | 2% | 3 noiembrie 2025 | 1,67 miliarde lei |
A7 Bacău-Pașcani lot 1 | 30,3 km | 2 mai 2023 | 2,84% | noiembrie 2025 | 1,63 miliarde lei |
A7 Bacău-Pașcani lot 2 | 19 km | 2 mai 2023 | 1% | noiembrie 2025 | 1,27 miliarde lei |
A7 Bacău-Pașcani lot 3 | 28 km | 2 mai 2023 | 1,2% | noiembrie 2025 | 1,76 miliarde lei |
A1 Margina-Holdea | 9,1 km | 5 decembrie 2022 | 0% | decembrie 2026 | 1,83 miliarde lei |
A8 Leghin – Târgu Neamț | 29,91 km | 20 septembrie 2023* | 0% | aprilie 2026 | 1,56 miliarde lei |
DX Brăila-Galați | 10,77 km | 1 iulie 2021 | 74% | mai 2024 | 449 milioane lei |
DX Craiova-Pitești lot 3 | 31,75 km | 18 ianuarie 2021 | 84% | ianuarie 2024 | 855 milioane lei |
DX Craiova-Pitești lot 4 | 31,82 km | 15 noiembrie 2021 | 30% | 2024 | 754 milioane lei |
VO Galați | 33,6 km | 4 aprilie 2022 | 0% | 2026 | 705 milioane lei |
VO Timișoara Sud | 25,69 km | 10 iulie 2023 | 0,1% | 10 iulie 2024 | 383 milioane lei |
*Data semnării contractului
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii