Thursday, October 22, 2020
Jurnalism corect


Întâlnire de lucru privind operaţionalizarea Parchetului European. Predoiu, Cîțu, Licu, Bologa au discutat cu Kovesi prin video-conferință

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie , at 10 iulie 2020 Etichete: , , , ,

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kovesi s-a întâlnit, vineri, în sistem video-conferință cu oficialii statului român pentru a discuta despre operaţionalizarea Parchetului European. La discuții au participat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, prim-adjunct al Procurorului General, Bogdan Licu, și procurorul-șef al DNA, Crin Bologa.

“La data de 10 iulie 2020, a avut loc, prin video-conferință, reuniunea organizată la nivel înalt între autorităţile române – Ministrul Justiției, domnul Cătălin Predoiu, Ministrul Finanţelor Publice, domnul Florin Cîţu, precum şi reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – domnul Dimitrie Bogdan Licu, Prim-Adjunct al Procurorului General, şi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie- domnul Crin Nicu Bologa, Procuror Șef al DNA și Procurorul-şef european, doamna Laura Codruţa Kovesi. Întâlnirea a avut loc în aplicarea art. 13 alin. 2 din Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), potrivit căruia Procurorul-șef european, după consultarea autorităților relevante ale statului membru și ajungerea la un acord, aprobă numărul de procurori europeni delegați, precum și diviziunea funcțională și teritorială a competențelor între procurorii europeni delegați din fiecare stat membru. Reuniunea a avut pe agendă demersurile legislative şi instituţionale necesare operaţionalizării EPPO, precum şi susţinerea EPPO pentru  creşterea bugetului şi operaţionalizarea acestuia la nivel european, la sfârşitul acestui an”, arată Ministerul Justiției, într-un comunicat de presă.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre numărul de procurori europeni delegați pentru România, despre dosarele DNA care vizează fondurile europene și despre sumele de bani care se vor aloca pentru Parchetul European.

“Astfel, discuţiile s-au concentrat pe stabilirea numărului procurorilor europeni delegați pentru România și competența teritorială a acestora, la cazuistica de până acum a DNA privind dosarele ce au ca obiect protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, dar şi la noile competenţe pe care procurorii europeni delegaţi le vor avea în România, în numele Parchetului European, şi alocarea bugetară existentă pentru această structură europeană.

S-a convenit că se impune alocarea unui număr corect de procurori europeni delegați, adecvat unei evaluări realiste a numărului de cazuri, resurselor DNA la acest moment și obiectivelor EPPO. Ministerul Justiției va comunica în perioada imediat următoare numărul procurorilor europeni delegați de România”, mai transmite sursa citată.

Conform Ministerului Justiției, în România, procurorii europeni delegaţi vor beneficia de “sprijinul unei structuri organizate la nivel central în cadrul DNA, având un număr de 20 de posturi – poliţişti, specialişti, grefieri”.

„În ceea ce privește structura de sprijin a EPPO, Guvernul român va face eforturi pentru alocarea de resurse umane, logistice şi financiare suficiente pentru susținerea activității procurorilor europeni delegați în România. Procurorii europeni delegaţi își vor desfășura activitatea în integralitate pentru Parchetul European, fiind remunerați de către acesta, urmând ca statul român să plătească contribuțiile de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate aferente remunerației primite”, conform MJ.

Referitor la bugetul EPPO, „Ministrul  Justiţiei şi Ministrul Finanţelor Publice au reiterat sprijinul României pentru alocarea în viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene a unui buget adecvat funcționării eficiente a Parchetului European, care să țină seama de statutul şi rolul acestui organ independent al UE”.

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW