Friday, August 12, 2022
Jurnalism corect


Întâlnire a miniștrilor și șefilor Apărării din România și Turcia / Despre ce au discutat oficialii

By Ana Teșcan , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 2 iunie 2022

O delegație condusă de ministrul Apărării din Republica Turcia, Hulusi Akar, s-a aflat joi, 2 iunie, la București. Astfel, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a avut o întrevedere cu omolgul său turc. Cei doi oficiali au discutat, în principal, despre situația de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul evoluțiilor războiului din Ucraina, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale (MApN).

„Ministrul român al apărării a subliniat faptul că România va continua să acorde o atenție sporită evoluțiilor de securitate din regiunea Mării Negre, care și-a reconfirmat relevanța strategică pentru securitatea euro-atlantică în contextul actualului război și va rămâne totodată angajată în ceea ce privește răspunsul la criza umanitară cauzată de invazia Ucrainei”, a transmis MApN.

Potrivit sursei citate, cei doi miniștri au discutat aspecte privind cooperarea în domeniul apărării, atât în plan bilateral, dar și în cadrul Alianței Nord Atlantice.

„Cei doi oficiali au convenit asupra dezvoltării relațiilor de cooperare în domeniul apărării, atât în plan bilateral cât și aliat, cu accent pe intensificarea consultărilor bilaterale periodice pe teme de interes comun, precum și dezvoltarea relațiilor în domenii precum industria de apărare, educația militară, pregătirea și instruirea în comun a militarilor din cele două state”, se mai precizează în comunicatul citat.

Mai mult, ambii au condamnat invazia Federației Ruse asupra Ucrainei și au reconfirmat importanța acordării de sprijin către țara invadată.

Cei doi oficiali au participat, ulterior, la ceremonia militară și religioasă organizată, cu prilejul Zilei Eroilor, în Parcul Carol din București, în cadrul căreia ministrul turc al apărării a depus o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut.

Totodată, în cadrul aceleiași vizite a delegației din Turcia, șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit cu omologul său turc, generalul Yașar Güler.

Potrivit MApN, cei doi șefi ai Apărării au discutat și ei despre situația de securitate de la Marea Neagră și despre amplificarea exercițiilor și antrenamentelor comune.

„În contextul parteneriatului strategic al celor două țări, cei doi șefi ai Apărării au evidențiat interesul comun pentru stabilitatea din regiunea Mării Negre și au evidențiat importanța inițiativelor de cooperare regională a forțele navale”, a informat MApN.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW