Friday, December 13, 2024
Jurnalism corect


Instanța supremă va decide dacă Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar în dosarul de mită

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 11 noiembrie 2024 Etichete: , ,

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție vor decide luni dacă fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, va rămâne sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Tătaru a contestat această măsură, care a fost dispusă în urmă cu o săptămână, după ce a fost audiat la sediul DNA Iași. În acel moment, fostul ministru a primit interdicția de a profesa și a declarat că nu are emoții, fiind convins că adevărul este de partea sa.

„Cele două măsuri au fost impuse pentru 60 de zile. Vom ataca măsura impusă de procurori, în condiţiile în care au fost sute de oameni la Huşi care susţin că nu au dat niciodată niciun leu doctorului Tătaru. Se continuă în construirea acestui dosar. Nu a existat niciun flagrant şi acum urmează să se mai facă audieri şi să se vadă dacă unii suspecţi recunosc sau nu recunosc, dacă au fost identificaţi sau nu. Pe înregistrări nu apare nicăieri, vă asigur, doctorul Tătaru cu mâna pe măcar un leu. Aţi văzut cu toţii la percheziţii nu s-a găsit măcar un leu în cabinetul doctorului Tătaru”, a declarat, lunea trecută, avocata lui Tătaru, după ce a aflat măsurile luate împotriva clientului său.

Avocata lui Tătaru, Sandra Grădinaru, a contestat legalitatea măsurii, considerând că aceasta este nejustificată și că i-a fost încălcată dreptul la viață privată, referindu-se în special la percheziția telefonului mobil al clientului său, având în vedere imunitatea de care beneficiază în anumite circumstanțe.

„La fel este nelegal că s-a violat viaţa privată a sute de pacienţi care şi-au spus cele mai intime secrete doctorului Tătaru. Este nelegal că s-au autorizat investigatori sub acoperire care au fost lăsaţi să se plimbe în toate saloanenele acelui spital, fără să se respecte vreo regulă” declara avocata lui Tătaru.

În acest dosar, procurorii DNA îl acuză pe Nelu Tătaru că ar fi acceptat mită sub formă de bani și alimente, sumele variind între 100 și 500 de lei. Fostul ministru a negat acuzațiile și a afirmat că nu a condiționat niciodată actul medical de primirea de beneficii materiale.

De asemenea, în 14 octombrie, Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat ridicarea imunității lui Nelu Tătaru, iar în aceeași zi, plenul Camerei Deputaților a votat favorabil această cerere. Tătaru a susținut, atât înaintea audierii în comisie, cât și ulterior, că nu a primit niciun fel de mită.

foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW