Stirile zilei

Instanța respinge cererea șefului Armatei privind recuperarea telefonului confiscat de procurori

Curtea de Apel București a respins solicitarea formulată de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, prin care acesta cerea restituirea telefonului mobil ridicat de procurorii DNA în cadrul unei anchete aflate în desfășurare. Decizia reprezintă primul eșec procedural pentru militar după ce a fost pus sub acuzare de DNA.

Magistrații au considerat că dispozitivul poate rămâne în posesia anchetatorilor, fiind relevant pentru administrarea probelor în dosarul în care generalul este cercetat pentru complicitate la uzurparea funcției. Totodată, instanța a respins și alte solicitări formulate de apărare, inclusiv una privind sesizarea Curții Constituționale.

Ancheta a devenit publică la începutul lunii iunie, când generalul Gheorghiță Vlad a fost audiat la sediul DNA și informat că are calitatea de suspect într-un dosar care vizează modul în care au fost suplimentate locurile finanțate de la buget la o instituție de învățământ superior. Potrivit procurorilor, decizia ar fi permis transferul unor candidați de pe locurile cu taxă pe cele bugetate.

După efectuarea perchezițiilor și ridicarea mai multor bunuri, șeful Armatei a contestat măsura și a solicitat în instanță returnarea acestora. Printre obiectele vizate s-a aflat și telefonul mobil utilizat de general, despre care apărarea a susținut că nu ar mai fi necesar investigației. Judecătorii nu au împărtășit însă această opinie și au decis că dispozitivul trebuie să rămână la dispoziția procurorilor până la finalizarea verificărilor.

În baza art. 29 alin. (6) din Legea nr.47/1992 republicată, respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.165 alin. (2), art.166 şi art.171 Cpp, art.34 alin.(1) din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi dispoziţiilor art.112 din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară. În temeiul art.250 alin.1 Cpp rap. la art.171 alin.2 Cod procedură penală respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul Gheorghiţă Vlad împotriva măsurilor dispuse prin ordonanţele nr.50/3/P/2025 din data de 02.06.2026 a PICCJ – DNA – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari şi a modului de aducere la îndeplinire. Definitivă. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale”, se arată în decizia instanţei.

Articole Recomandate

Back to top button