JustitieStirile zilei

Inspecția Judiciară, scrisoare către Savonea. Instituția reclamă presiuni

Toți cei 52 de magistrații din cadrul Inspeciției Judiciare au trimis o scrisoare către președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, prin care reclamă dezinformările cu privire la activitatea instituției, inclusiv cele care vin din partea unor membrii CSM.

„Atacurile susţinute la adresa Inspecţiei Judiciare, concentrate pe ideea asimilării sale cu o structură opresivă, precum şi pe evaluarea trunchiată a activităţii desfăşurate de inspectorii judiciari, ne obligă să abandonăm rezerva ce caracterizează comunicarea noastră publică şi să ne exprimăm deschis îngrijorarea cu privire la posibilele efecte ale acestei atitudini ostile, manifestată, din păcate, şi de unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”, scrie în scrisoarea deschisă.

Inspecția Judiciară spune că „este regretabil că unele evaluări ale activității de inspecție judiciară ignoră independența inspectorilor judiciar și deopotrivă, independența operațională a Inspecției Judiciare, fiind lezate astfel valori pe care legea le ridică la rang de principii”.

„Încercările repetate de asimilare a Inspecţiei Judiciare cu o structură opresivă sunt deosebit de grave; simpla lecturare a legii1 permite oricui să observe că inspectorii judiciari nu pot să dispună nicio măsură privind drepturile judecătorilor şi procurorilor sau în legătură cu cariera acestora. Inspecţia Judiciară este o componentă importantă a mecanismului de autoreglare al Autorităţii Judecătoreşti, în acest sens fiind şi principiile fundamentale care guvernează activitatea acesteia. Aria de competenţă a Inspecţiei Judiciare se întinde atât cu privire la aspecte de ordin particular ale activităţii şi conduitei judecătorilor şi procurorilor, cât şi de ordin general, ce vizează activitatea instanţelor şi parchetelor.2 Este regretabil că unele „evaluări” ale activităţii de inspecţie judiciară ignoră independenţa inspectorilor judiciari şi, deopotrivă, independenţa operaţională a Inspecţiei Judiciare , fiind lezate astfel valori pe care legea le ridică la rang de principii”, se mai arată în sursa citată.

IJ: Se încearcă erodarea încrederii în activitatea Inspecției Judiciare

Inspecția Judiciară transmite că se încearcă distrugerea încrederii în activitatea instituției, iar ceea ce nu se spune niciodată în intervențiile publice denigratoare este că activitatea pe care o desfășoară este complexă și presupune volum de muncă semnificativ.

„Desconsiderarea efortului pe care îl depunem pentru efectuarea verificărilor necesare soluţionării tuturor lucrărilor de inspecţie, prin raportare exclusivă la unele aspecte particulare, cu pondere vizibil redusă în ansamblul activităţii noastre şi cu privire la care se utilizează termeni improprii precum „eşecuri” sau „achitări”, este de natură să erodeze încrederea în activitatea Inspecţiei Judiciare. Ceea ce nu se spune niciodată în intervenţiile publice denigratoare la adresa noastră este că activitatea pe care o desfăşurăm este complexă şi presupune un volum de muncă semnificativ, fapt ce rezultă neechivoc din disproporţia dintre numărul inspectorilor judiciari şi cel al judecătorilor şi procurorilor din România

Utilizarea insistentă a modalităţilor de dezinformare la care ne-am referit are ca efect exercitarea unor presiuni asupra Inspecţiei Judiciare şi atragerea acesteia în zone străine principiilor care guvernează activitatea sa îngreunând realizarea scopului pentru care a fost înfiinţată şi funcţionează”, mai scrie în scrisoarea deschisă.

 

Articole Recomandate

Back to top button