Inspecția Economică, controale la CJ Neamț și la Primăria Sectorului 1
Florin Cîțu a anunțat că Inspecția Economică din cadrul Ministerului de Finanțe a efectuat controale la mai multe primării din țară, printre care și Primăria Sectorului 1 și că inspectorii ANAF efectuează verificări la Federația Română de Fotbal.
În acest moment, Inspecția Economică efectuează un control la Primăria Sectorului 1, la cererea primarului Clotilde Armand.
CITEȘTE ȘI: Clotilde Armand: A început astăzi auditul la Primăria Sectorului 1
Acum o lună, la cererea prefectului de Neamț, inspectorii Ministerului de Finanțe au fost în control și la Consiliul Județean Neamț, a precizat ministrul Florin Cîțu.
În plus, în 17 noiembrie, echipele de control ale ANAF ar fi început să efectueze verificări la Federația Română de Fotbal.
Ministrul a precizat că așteaptă solicitările altor primării din Capitală.
„Zilele trecute a fost trimisă Inspecţia Economică la cererea primarului Sectorului 1, pentru Primăria Sectorului 1, acum suntem acolo în control, înţeleg că sunt şi alte primării din Bucureşti unde vom primi această cerere. Acum aproape o lună deja, nu am prezentat public, dar Inspecţia Economică a fosat trimisă în control la Consiliul Judeţean Neamţ, la cererea prefectului de acolo, şi aşteptăm rezultatele acelui control, şi nu în ultimul rând, în 17.11. 2020 echipele de control ale ANAF au început un control la Federaţia Română de Fotbal, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public”, a explicat Florin Cîțu.
Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea