Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Inspecția AIEA la facilitățile nucleare ale Ucrainei a fost finalizată / Kuleba: Rusia e cel mai mincinos stat din lume

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 3 noiembrie 2022 Etichete: , , , , , , , ,

Inspectorii Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA) au anunțat joi, 3 noiembrie, că au finalizat verificările la trei facilități nucleare ucrainene și că nu au descoperit „activități sau materiale nucleare nedeclarate”, după ce Federația Rusă a acuzat că Ucraina ar urma să folosească „bomba murdară”.

Inspecția AIEA a fost solicitată de oficialii ucraineni și a avut loc la Institutul de Cercetare Nucleară din Kiev, la o fabrică din Zhovti Kody și la o altă fabrică din Dnipro.

Inspectorii AIEA (…) au avut acces neîngrădit în acele locații. Ținând cont de evaluările rezultatelor disponibile la zi și de informațiile puse la dispoziție de Ucraina, Agenția nu a găsit activități sau materiale nucleare nedeclarate la acele locații”, potrivit unui comunicat al Agenției.

Inspectorii AIEA mai au de analizat mai multe mostre de mediu, luate din apropierea celor 3 facilități, o procedură standard prin care pot observa dacă au avut loc, chiar și în trecut, activități nucleare.

Ministrul ucrainean de Externe i-a mulțumit șefului AIEA, Rafaelo Grossi, pentru „cooperarea promptă” prin care a ajutat Ucraina să respingă acuzațiile false ale Federației Ruse.

Rusia a confirmat că este cel mai mincinos stat din lume”, a adăugat Kuleba.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a avut duminică, 23 octombrie, mai multe apeluri cu omologii din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța și Turcia, în cadrul cărora a transmis că forțele ucrainene ar urma să folosească „bomba murdară”, o armă de distrugere în masă care combină materialul radioactiv cu explozivi convenționali.

Imediat după, Franța, SUA și Marea Britanie au emis un comunicat de presă comun prin care au respins „avertismentele” ministrului rus al Apărării și au cerut Moscovei să nu folosească niciun pretext pentru escaladarea conflictului.

Arma radiologică, cunoscută drept „bomba murdară”, este o armă de distrugere în masă cu rol de dispersie radiologică care combină materialul radioactiv cu explozivi convenționali, în scopul contaminării radioactive în aria de dispersie a agentului exploziv convențional.

Comentarii