Wednesday, November 30, 2022
Jurnalism corect


Înregistrări din şedinţa USR. Ciolos a spus de mai multe ori că își depune mandatul de preşedinte

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 7 februarie 2022

Luni, 7 februarie, are loc o ședință crucială în USR. Liderul USR, Dacian Cioloș, a prezentat în ședința Biroului Național de joi, 3 februarie, proiectul său de președinte al partidului. Astăzi, acest proiect va fi supus votului Biroului Național, iar în cazul în care nu va fi votat, Dacian Cioloș a precizat că își va da demisia de la șefia formațiunii. Ședința a început la ora 10:00.

Deși amenințarea cu demisia a fost confirmată, joi seara, de Dan Barna, vicepreședinte al partidului, Cioloș a negat ulterior această informație. Între timp, au apărut în spațiul public înregistrări din ședința de joi.

Potrivit News.ro, Dacian Cioloş a afirmat de mai multe ori, în şedinţa de joi, în care şi-a prezentat programul politic, că, în cazul în care programul nu este aprobat, îşi depune mandatul, invocând inclusiv cuvântul „demisie”.

Redăm câteva dintre declarațiile liderului USR, făcute în cadrul ședinței de joi seara:

„Deci da, luni, dacă programul ăsta nu e votat – că voi puteţi să ziceţi: dom-le, nu vrem să îl votăm, că nu scrie în statut, eu nu pot să vă oblig, că dacă nu facem cvorum nu avem şedinţă de BN, sau şi dacă facem cvorum şi voi nu vreţi să îl votaţi, nu pot să vă oblig, sau la fel, dacă votaţi împotrivă – doar că atuncea eu îmi asum consecinţele şi îmi prezint demisia şi trebuie un alt preşedinte care să poată să-şi pună în aplicare programul, probabil ales pe un alt program”, a afirmat Cioloș, între altele, potrivit sursei citate.

„Deci da, ca să fie lucrurile mai clare, da, e o propunere pe care o fac, pentru sunt circumstanţele astea în care ne aflăm acuma şi eu, ca preşedinte, vă solicit votul pe programul ăsta, unde sigur că pot să fie ajustări dacă ne punem de acord, dar nu e intenţia mea să negociez acuma substanţa, pentru că sunt elemente cu care am candidat şi dacă nu mi le pot pune în aplicare atunci nu are rost să rămân ca preşedinte”, conform înregistrărilor.

„Să văd dacă pot să pun în aplicare viziunea şi dacă nu, evident, îmi depun mandatul, că nu are rost să-i mint pe oameni”.

Context

Liderul USR, Dacian Cioloș, a prezentat în ședința Biroului Național de joi, 3 februarie, proiectul său de președinte al partidului. Luni, 7 februarie, acest proiect va fi supus votului Biroului Național, iar în cazul în care nu va fi votat, Dacian Cioloș a precizat că își va da demisia de la șefia formațiunii.

Amenințarea cu demisia a fost confirmată de Dan Barna, vicepreședinte al partidului și fost președinte al USR, care a pierdut cursa internă pentru șefia USR, în detrimentul lui Dacian Cioloș.

„A spus că își depune mandatul (dacă nu este adoptat proiectul – n.red.). A fost, într-adevăr, o surpriză pentru colegii din Biroul Național, pentru că este un președinte proaspăt ales, noi ne așteptam să discutăm despre program și despre strategia USR pentru a confirma alternativa de partid de opoziție consistent pe care o reprezentăm și a fost, cumva, o reacție surprinzătoare. Dar nu a fost o reacție, a fost o decizie comunicată foarte calm și explicit de președintele partidului”, a declarat Dan Barna, joi seara, la Digi24.

Întrebat dacă există și un termen limită în acest caz – dacă luni nu este dat acest vot, își dă demisia Dacian Cioloș? -, Barna s-a limitat la a preciza că luni, 7 februarie, va avea loc următoarea ședință a Biroului Național.

Ulterior, vineri, 5 februarie, într-o declarație acordată News.ro, Dacian Cioloș a negat că ar lua în calcul demisia din partid.

„Este o dezinformare. Nu e adevărat, nu plec din partid. Câtă vreme partidul poate evolua şi se poate dezvolta, nu plec. Şi mai bine ar face colegii să se gândească la măsurile de reformă pe care le-am propus, să vină cu amendamente argumentate, sa dezbată conţinutul lor, decat să răspândească ştiri complet false”, a declarat pentru sursa citată Dacian Cioloş.

Tot vineri, Cătălin Drulă a declarat că este dispus să preia conducerea USR, în cazul în care Dacian Cioloș va renunța la șefia partidului, pe fondul tensiunilor interne generate de programul propus de fostul prim-ministru.

De menționat este că USR s-a întrunit duminică, 6 februarie, în Biroul Național, pentru a stabili dacă vor publica ședința în care Cioloș ar fi amenințat cu demisia, au declarat surse din interiorul partidului pentru Main News.

Membrii USR ar fi fost de acord să publice înregistrări ale discuțiilor din ședințele Biroului Național pe mai multe subiecte, potrivit unor surse interne.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW