Monday, December 2, 2024
Jurnalism corect


Inițiativa PSD-ALDE de modificare a Constituției: Condamnații la pedepse privative de libertate nu pot fi aleși/ Nu se acordă grațiere pentru corupți

By Tudor Alexandru , in Justitie Politic Stirile zilei , at 2 iulie 2019 Etichete: , ,

PSD -ALDE a finalizat proiectul de modificare a Constituției realizat ca urmare a rezultatului Referendumului pe justiție din 26 mai.
Potrivit documentului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni cu intenție nu vor putea fi alese în Parlament, în administrația centrală și locală și în funcția de președinte.
O altă prevedere se referă la interdicția acordării grațierii de către președinte pentru persoane care au săvârșit infracțiuni de corupție.
Referitor la ordonanțele de urgență, documentul prevede că „nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale, nu pot reglementa în domeniul infracțiunilor, pedepselor și regimului executării acestora, precum și al organizării judiciare și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.

Modificările propuse de PSD-ALDE:

După alineatul (2) al art.37, se introduce un nou alineat, alin.(21), cu următorul cuprins:
„ (21)  Nu pot fi aleși în organele administrației publice centrale și locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României, cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.”
2. La articolul 94, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
Președintele României îndeplinește și următoarele atribuții:
„d) acordă grațierea individuală; nu poate acorda grațiere pentru infracțiuni de corupție.”
3. La articolul 115, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale, nu pot reglementa în domeniul infracțiunilor, pedepselor și regimului executării acestora, precum și al organizării judiciare și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”
4. La articolul 146, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins:
„c1) hotărăște asupra excepțiilor de neconstituţionalitate privind  ordonanțele, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori; excepția se poate înainta în termen de 5 zile de la publicarea ordonanței în Monitorul Oficial al României, Partea I;”
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW