Inițiativă drastică pentru șoferi: Râmân fără permis dacă nu achită amenzile în termen de 60 de zile
Regulile pentru șoferii din România s-ar putea schimba drastic. Mai exact, ar putea rămâne fără permisul de conducere dacă nu își plătesc amenzile de circulație în termen de 60 de zile de la primirea acestora.
La Camera Deputaților a fost depusă inițiativa unui un proiect de lege susținut de parlamentarii coaliției de guvernare. Potrivit documentului care așteaptă să fie aprobat, conducătorii auto sancționați nu ar avea dreptul să circule cu autoturismele decât dacă fac dovada că au achitat amenda.
Parlamentarii susțin că acest proiect de lege ar fi util, deoarece la bugetul public nu se încasează amenzile date șoferilor, iar acest lucru nu avantajează statu nici financiar, nici din punct de vedere al siguranței rutiere.
„Nu se încasează banii la buget, deci un prejudiciu la bugetul local. 2. Vine Curtea de Conturi, constată că nu s-au încasat aceste amenzi și impută ca și sarcina administrației locale să recupereze sumele și e foarte greu”, a explicat Laurențiu Leoreanu, deputat PNL.
„Sunt de acord cu orice iniţiativă legislativă care aduce mai multe reglementări în acest sens. Ordine şi disciplină şi în trafic”, a precizat Natalia Intotero, deputat PSD”, potrivit TVR.
La acest moment, în România, șoferii amendați pot circula dacă dovedesc că au atacat în instanță sancțiunea primită.
Sursă foto: Inquam Photos / Raul Giuglea



