Friday, May 7, 2021
Jurnalism corect


Incidente în ziua alegerilor: Arma unui polițist s-a descărcat accidental într-o secție de vot din Târgu Jiu

By Andreea Traicu , in Stirile zilei , at 6 decembrie 2020 Etichete: , , ,

Mai multe incidente au fost înregistrate duminică, însă acestea nu au afectat desfăşurarea votului, anunţă MAI. Un poliţist din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu a raportat faptul că după preluarea pazei secției de votare pe raza comunei Turburea, aflându-se singur într-o încăpere a imobilului, lângă cea în care se află amplasată secția de votare, a armamentul din dotare ocazie cu care a executat un foc de armă accidental, rezultând doar pagube material. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul IPJ Gorj care, va efectua verificări pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.

„În municipiul București un bărbat a fost amendat cu 2.000 de lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgență după ce a sunat la 112 pentru a reclama faptul că o altă persoană nu purta mască de protecție. De fapt, în urma verificărilor, s-a constatat că aspectele reclamate nu se confirmă.

Tot la nivelul Capitalei, 3 membri ai birourilor electorale de la secții diferite au avut nevoie de îngrijiri medicale: doi pentru lipotimii și al treilea pentru că s-a tăiat cu caterul la mână. Persoanele sunt conștiente și au fost asistate medical la fața locului.

La o secție de votare din municipiul Brăila, o persoană a reclamat faptul că a primit un buletin care avea aplicată ștampila de vot. La fața locului s-a deplasat echipa de cercetare pentru efectuarea de verificări.

Un polițist din jud. Gorj a raportat faptul că după preluarea pazei unei secții de votare, aflându-se singur într-o încăpere a imobilului, alta decât cea în care este amplasată secția de votare, a executat în mod accidental un foc de armă. Incidentul s-a produs înainte de deschiderea secției de vot. Nu au rezultat decât pagube materiale.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul IPJ pentru a efectua verificări cu privire la acest incident”,  potrivit MAI.

„Ministerul afacerilor interne a mobilizat peste 40.000 de angajați pentru îndeplinirea misiunilor specifice procesului electoral: aproximativ 11.000 de angajați MAI vor menține ordinea publică la nivel național, aproape 9.000 vor verifica și soluționa sesizările de posibile incidente electorale, iar peste 20.000 de angajați vor asigura protecția celor 18.802 de secții de votare. Alți aproape 17.000 de angajați au asigurat paza secțiilor de votare de ieri de la ora 18.00 până în această dimineață când le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare cu sigiliile intacte”, mai informează instituţia.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW