Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Comisia Juridică a Senatului a respins amendamentul Bode-Ciucă


Comisia juridică din Senat a întocmit, marți, 25 aprilie, un raport favorabil la proiectul de modificare a Codului penal, care prevede, printre altele, aplicarea unei pedepse cu închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă pentru tulburarea ordinii şi liniştii public. Astfel, amendamentul Bode- Ciucă, care prevede înăsprirea a pedepselor pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, despre care Main News a relatat pe larg, nu a avut succes. 

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, au propus, inițial,  creșterea pedepselor cu închisoarea de la actualul interval 3 luni  la  2 ani la închisoare de la 1 an la 5 ani. Ei au motivat că înăsprirea pedepselor ar putea reduce faptele antisociale, însă, au fost aspru criticați de militanții pentru drepturile omului. S-a considerat că, în acest fel, se dă „putere” prea mare forțelor de ordine, care ar putea acționa discreționar, chiar și în cazul protestelor.

Comisia Juridică a Senatului nu a aprobat amendamentul Bode Ciucă pentru tulburarea ordinii și liniștii publice

Astfel, Comisia Juridică a Senatului a stabilit că pedepsele pentru tulburarea ordinii și liniștii publice să se pedepească  în continuare  cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, însă.  dacă fapta este comisă de o persoană înarmată, care are asupra sa un obiect periculos dintre sau care este însoțită de un câine periculos potrivit legii, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Proiectul de lege va fi votat în plenul Senatului, apoi va ajunge  la Camera Deputaților, care este for decizional.

CITEȘTE ȘI:  PSD anunță că nu votează legea inițiată de Ciucă și Bode de înăsprire a pedepselor pentru participarea la proteste

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

 

Comentarii