Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Începe judecata lui Daniel Dragomir în dosarul „Black Cube” / Procurorii au strâns legal probele

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 8 februarie 2021

Tribunalul București începe judecata lui Daniel Dragomir în dosarul „Black Cube”, în care fostul șef SRI a fost acuzat, printre altele, de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice și instigare la fals informatic. 

Tribunalul București a constatat că probele procurorilor au fost strânse în mod legal și a dispus începerea judecății privindu-l pe inculpatul Daniel Dragomir. Decizia nu este definitivă.

Dosarul a fost deschis după ce, în anul 2016, doi angajați ai firmei de securitate israeliene Black Cube au fost prinși la București în timp ce încercau să acceseze emailurile și să spargă alte comunicații ale fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi și ale familiei acesteia.

Fostul șef al SRI a fost acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, instigare la transfer neautorizat de date informatice, în formă continuată, instigare la fals informatic, în formă continuată, instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice și instigare la violarea secretului corespondenței.

Dragomir s-a predat în Italia

Fostul locotenent-colonel SRI, Daniel Dragomir, a fost condamnat într-un alt dosar la trei ani și zece luni de închisoare pentru corupție și a fugit în Italia cu o zi înainte să afle sentința.

Ulterior, a fost dat în urmărire internațională și s-a predat, pe 4 februarie 2021, într-o secție de poliție din Bari, fiind însoțit de un avocat.

Daniel Dragomir a fost găsit vinovat de judecătorii Curții de Apel București într-un dosar penal în care a fost acuzat de DNA de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Instanța i-a condamnat pe soții Dragomir și la plata a unui prejudiciu de peste un milion de lei și la plata cheltuielilor de judecată.

CITEȘTE ȘI: SURSE Lovitură pentru condamnații români care au fugit în Italia: Proiect de lege care elimină rezidența ca motiv de refuz al extrădării/ Daniel Dragomir ar fi obținut rezidența înainte de a se preda

Sursă foto: Inquam photos/Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/incepe-judecata-lui-daniel-dragomir-in-dosarul-black-cube-procurorii-au-strans-legal-probele/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *