Tuesday, November 30, 2021
Jurnalism corect


Începe etapa specială a Evaluării Naționale: Peste 200 de absolvenți de gimnaziu susțin proba la Limba română

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 29 iunie 2020 Etichete: , ,

Luni începe etapa specială a examenului de Evaluare Națională, unde s-au înscris 216 absolvenți ai clasei a VIII-a, potrivit Ministerului Sănătății.

Examenul începe luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română (192 de candidați înscriși). Marți, 30 iunie, se desfășoară proba la Matematică (206 candidați înscriși), iar miercuri, 1 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă (9 candidați înscriși).

Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 60 de centre de examen din 37 de județe. Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, la nivelul județelor Arad, Covasna, Ilfov, Mehedinți și Tulcea nu au fost situații care să determine organizarea acestei etape speciale.

Primele rezultate se vor  afișa  joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Inquam Photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW