Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


Începe etapa de pregătire tehnică a autostrăzii Ploiești-Brașov. Când ar putea fi demarate lucrările

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 11 martie 2021

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a dat, joi, ordinul de începere firmei românești Consitrans pentru actualizarea studiului de fezabilitate și realizarea proiectului tehnic necesare construirii autostrăzii A3 Ploiești-Brașov.

Termenul de finalizare asumat de constructor este în prima parte a anului 2024, însă ministrul de resort, Cătălin Drulă a precizat că s-a stabilit ca documentația pe zonele critice, centurile de la Comarnic și Bușteni și Ploiești – Comarnic documentația să fie livrată în avans, astfel încât să poată fi demarate licitațiile pentru lucrări.

Cătălin Drulă și-a exprimat dorința ca proiectantul va studia realizarea unor tunele în zona localităților Sinaia și Bușteni.

Valoarea contractului este de 46,55 milioane de lei fără TVAobiectivul fiind finanțat din fonduri europene nerambursabile.

Durata de realizare a serviciilor de proiectare este:

        30 de luni pentru Revizuirea/Completarea Studiului de Fezabilitate;

        6 luni pentru realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC);

        6 luni pentru Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE).

Studiul de Fezabilitate va cuprinde o analiză multicriterială a variantelor de traseu, un studiu de trafic pentru o perioadă de perspectivă de 30 de ani și investigații de teren (geotehnice, hidrologice, topografice, arheologice etc).

Contractul va cuprinde și o evaluare a impactului asupra mediului, o analiză cost-beneficiu și realizarea unui model financiar al proiectului.

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW