Pregătiri pentru reuniunea Consiliului European. Klaus Iohannis a participat la o conferință susținută de Charles Michel
Președintele Klaus Iohannis a transmis marți, 7 februarie, pe Twitter, că a participat la o videoconferință susținută de președintele Consiliului European, Charles Michel, în care liderii europeni au pus pe tapet temele care vor fi abordate în cadrul reuniunii speciale de la finalul acestei săptămâni.
„Consiliul European din această săptămână va aborda probleme importante ale Uniunii Europene. În întâlnirea pregătitoare de astăzi, organizată de președintele Consiliului European, Charles Michel, ne-am concentrat pe ajutorul furnizat Ucrainei, întărirea competitivității economiei Uniunii Europene și pe implementarea unor măsuri concrete pentru a lupta împotriva migrației ilegale”, a transmis președintele Klaus Iohannis, pe Twitter.
Reuniunea specială a Consiliului European va avea loc joi și vineri, la Bruxelles. După cum a arătat și președintele Iohannis, temele abordate vor fi războiul din Ucraina, economia UE și migrația ilegală.
În plus, presa occidentală arăta, luni, că există informații potrivit cărora Volodîmîr Zelenski ar urma să participe fizic la lucrările de vineri.
Astfel, statele membre UE ar urma să discute despre evoluția războiului din Ucraina și să adopte noi măsuri de susținere a statului afectat de invazia rusă, dar și despre procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
În ceea ce privește economia, liderii UE vor analiza măsuri pe termen lung pentru a crește competitivitatea, prosperitatea și rolul UE pe plan global. Astfel, vor căuta măsuri prin care să fructifice potențialul maxim al pieței unice europene.
Totodată, liderii europeni vor analiza mai multe măsuri prin care să adopte un răspuns complet la problema migrației, în acord cu valorile și principiile europene, cum ar fi întărirea granițelor externe ale Uniunii.
Sursă foto: Administrația Prezidențială
Comentarii