Incendiu la un depozit de muniţie din județul Dâmbovița

Un incendiu a izbucnit miercuri dimineață, la un depozit de muniție din localitatea Mija, din județul Dâmbovița, fiind evacuate 25 de persoane. Potrivit Ministerului Economiei, au ars pârți componente pentru 150 de încărcături de azvârlire, cu un preț aproximativ de 70 de euro per componentă.
Reprezentanții ISU Dâmbovița au anunțat că până la sosirea pompierilor la depozitul de muniție incendiul a fost lichidat, fiind luate măsuri pentru ventilarea spațiilor afectate. Au fost evacuate 25 de persoane, nefiind înregistrate victime.
La fața locului sunt mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Moreni, precum și 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște.
Oficialii Ministerului Economiei au transmis într-un comunicat de presă că ministrul Radu Miruță este la curent cu situația și urmărește evoluțiile. În urma verificărilor preliminare, s-a constatat că au ars pârți componente pentru 150 de încărcături de azvârlire, produs PG-7VM, având un preț aproximativ de 70 de euro per componentă. De asemenea, o clădire cu o suprafață de circa 150 mp a fost afectată de incendiu.



