Stirile zilei

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia. 39 de persoane s-au autoevacuat

Pompierii au intervenit, marţi seară, pwntru stingerea unui incendiu care s-a produs într-o încăpere de la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia. Camera era inundată cu fum la sosirea pompierilor. 39 de persoane s-au autoevacuat, iar o persoană a făcut atac de panică.

„Astăzi, 18 martie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 15 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112,  în jurul orei 19.20, cu privire la faptul că, la o unitate spitalicească din Sectorul 4, a izbucnit un incendiu, care se manifesta pe holul spitalului. Poliţiştii care s-au deplasat cu operativitate la adresă au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă”, a transmis Poliţia Capitalei.

Instituţia precizează că „cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 15 Poliţie pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”. 

Sursa citată a precizat că s-au autoevacuat 39 de persoane, dintre care o persoană cu atac de panică a fost preluată de către echipajele medicale şi transportată la spital.

Managerul Spitalului: „Un pacien a dat foc unei saltele”

„Din câte ştiu, un pacient ar fi dat foc unei saltele. Din păcate, în spitale de Psihiatrie se mai întâmplă astfel de incidente, probabil mai grave. Din câte ştiu salteaua nu a luat foc, a emis o cantitate destul de mare de fum. Colegii mei au intervenit destul de prompt. În sub două minute a fost evacuată toată secţia”, a declarat, marţi seară, la Medika TV, managerul Spitalului Obregia, dr. Andrian Ţîbîrnă.

Incendiul a fost lichidat rapid în limitele găsite.

Articole Recomandate

Back to top button