Saturday, June 15, 2024
Jurnalism corect


Incendiu la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova: Autospecialele chemate să sprijine intervenția s-au deplasat la o altă unitate spitalicească / Precizările ISU

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 9 martie 2021

Autospecialele de la Detașamentul 1 de Pompieri Craiova, chemate să sprijine intervenția pentru stingerea incendiului izbucnit luni seară la Spitalul de Neuropsihiatrie, s-au deplasat, inițial, la o altă unitate spitalicească, după ce echipajul aflat în fruntea coloanei a observat semnalele luminoase ale unei ambulanțe și a crezut, eronat, că acolo se manifesta incendiul.

Intervenția pentru stingerea incendiului izbucnit luni seară la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova a fost asigurată de Detașamentul 2 de Pompieri Craiova, dar autoritățile au decis imediat să suplimenteze efectivele de la locul incidentului. Astfel, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a fost trimis în sprijinul echipajelor ajunse inițial la fața locului, a transmis ISU.

Precizăm că autospecialele de la această subunitate au ajuns inițial la o altă unitate sanitară din zonă (zona Parcului Romanescu din Craiova), aflată pe traseul de deplasare, întrucât echipajul aflat în prima autospecială, din fruntea colonei de deplasare, a avut impresia că observă semnalele luminoase ale unei ambulanțe aflate în incinta acelei unități sanitare și crezând că acolo este incendiul. În scurt timp, echipajele au constatat că nu la locația respectivă se manifesta incendiul, continuând deplasarea către locul intervenției, unde au ajuns în timp scurt. Nu a fost necesar ca autospecialele de stingere de la această subunitate să acționeze pentru stingerea incendiului, această operațiune fiind deja efectuată de către subunitatea de bază”, se arată într-un comunicat transmis de ISU.

Context

Reamintim că un incendiu s-a produs, luni seară, la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova. Trei cadre medicale au suferit traumatisme la membrele inferioare, după ce au sărit pe geam de la etajul 1 să se evacueze. Acestea au fost internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova și sunt în afara oricărui pericol.

În total, 19 pacienți și 8 cadre medicale au fost evacuate ori s-au autoevacuat.

Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 mp și a fost lichidat.

Incendiul ar fi fost provocat de un pacient, a transmis conducerea spitalului.

Redăm, în totalitate, comunicatul transmis de ISU

În legătură cu incendiul produs la Clinica de Psihiatrie a Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova din data de 08.03.2021, pentru clarificarea informațiilor apărute în spațiul public facem următoarele precizări:
1. Prima intervenție pentru stingerea incendiului a fost asigurată de către subunitatea în al cărei raion de intervenție se află respectivul obiectiv, Detașamentul 2 de Pompieri Craiova. Subunitatea s-a deplasat la intervenție în primă instanță cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip B2, urmate la scurt timp de încă o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime. Menționăm că pentru stingerea incendiului produs au acționat efectiv numai autospecialele de la această subunitate de intervenție, dată fiind situația constatată la locul intervenției și amploarea incendiului, care a fost lichidat în scurt timp prin crearea dispozitivului de intervenție și refularea de apă.
2. Având în vedere faptul că incendiul anunțat afecta o unitate sanitară, în scopul asigurării unei intervenții eficiente s-a decis ca imediat, fără a se mai aștepta, să fie suplimentate forțele și mijloacele de intervenție la locul incendiului. În acest sens a fost alertat și trimis în sprijin Detașamentul 1 de Pompieri Craiova, care s-a deplasat la intervenție în primă instanță cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, urmate imediat, succesiv, de o autospecială de descarcerare grea, încă o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime. Precizăm că autospecialele de la această subunitate au ajuns inițial la o altă unitate sanitară din zonă (zona Parcului Romanescu din Craiova), aflată pe traseul de deplasare, întrucât echipajul aflat în prima autospecială, din fruntea colonei de deplasare, a avut impresia că observă semnalele luminoase ale unei ambulanțe aflate în incinta acelei unități sanitare și crezând că acolo este incendiul. În scurt timp, echipajele au constatat că nu la locația respectivă se manifesta incendiul, continuând deplasarea către locul intervenției, unde au ajuns în timp scurt. Nu a fost necesar ca autospecialele de stingere de la această subunitate să acționeze pentru stingerea incendiului, această operațiune fiind deja efectuată de către subunitatea de bază. Personalul de intervenție de la această subunitate a acționat în sprijinul subunității de bază, Detașamentul 2 de Pompieri Craiova, prin suplimentarea echipelor de căutare-salvare, care au executat operațiunile de căutare a persoanelor în întregul pavilion în care funcționează unitatea sanitară, nu numai în zona afectată de incendiul produs.
3. La locul intervenției ajuns ulterior și o ambulanță tip C1, încadrată cu medic, în scopul evaluării stării de sănătate a tuturor pacienților din unitatea sanitară.
4. După finalizarea operațiunilor specifice de intervenție (stingerea incendiului, respectiv căutarea-salvarea persoanelor), la locul evenimentului a fost dislocată și o autospecială pentru descarcerare, de la Detașamentul 2 de Pompieri Craiova, pentru a asigura iluminarea locului afectat de incendiu, în vederea desfășurării cercetărilor specifice de către structurile de poliție.
Acțiunea conjugată a personalului medical de la locul de muncă, polițiștilor, jandarmilor și pompierilor ajunși la locul intervenției a făcut posibil ca pacienții internați în unitatea sanitară să fie în siguranță, nefiind înregistrate victime în rândul acestora care să necesite transportul la un spital de urgență.

Sursă foto: ziarroman.ro

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW