Tuesday, November 30, 2021
Jurnalism corect


BREAKING Incendiu la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț / UPDATE: 10 persoane și-au pierdut viața

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 14 noiembrie 2020

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă seară la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Peste zece persoane și-au pierdut viața în urma incendiului.

UPDATE ORA 22:00 10 persoane au decedat în urma incendiului, iar medicul care a intervenit pentru a salva viața pacienților are arsuri pe 40% din suprafața corpului, starea sa fiind stabilă, potrivit unor surse mainnews.ro.

Un medic și alte două asistente care au intervenit pentru a salva pacienții de la secția ATI au suferit răni și primesc îngrijiri.

În urma celor mai recente informații, vă comunicăm că zece pacienți internați în secția ATI afectată de incendiu au decedat. Dintre aceștia, doi pacienți intubați la ATI, în timpul incendiului, și care se aflau, ulterior, în UPU pentru transferul la Iași. Medicul de pe secție care a intervenit pentru salvarea vieții pacienților are arsuri pe 40% din suprafața corpului și primește îngrijri, starea acestuia fiind stabilă la acest moment, însă va fi transferat în secțiile speciale din țară. Alte trei cadre medicale – un medic și două asistente – care au suferit răni în urma intervenției de a salva pacienții din secția ATI primesc îngrijiri”, se arată într-o postare pe Facebook a Spitalului.

UPDATE Zece persoane și-au pierdut viața în urma incendiului de la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț, iar alte șapte persoane sunt în stare critică, printre care și un medic care era de gardă.

Opt persoane din salonul în care s-a produs incendiul şi două din cel alăturat au decedat. Medicul are arsuri de gradul lV pe membre”, a precizat ministrul Sănătății, într-o intervenție telefonică la Digi24.

De asemenea, Nelu Tătaru a afirmat că opt pacienți vor fi transportați la Lețcani.

Avem un salon evacuat, iar opt pacienţi o să fie transferaţi la Iaşi. O să fie transferaţi la Leţcani. Sursa incendiului e evaluată de ISU. Ei spun că ar fi un scurtcircuit”, a afirmat Nelu Tătaru, într-o intervenţie telefonică.

Știrea inițială

Cele șapte persoane decedate erau infectate cu virusul SARS-CoV-2 și erau intubate în secția ATI a spitalului, a precizat Irina Popa, purătorul de cuvânt al ISU Neamț, la Digi 24.

Aceasta a afirmat că incendiul a fost lichidat, iar celelalte secții ale spitalului nu au fost afectate.

O altă persoană se află în stare critică, iar un medic al secției ATI prezintă răni extinse, fiind, de asemenea, într-o stare gravă.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se va deplasa de urgență la Piatra Neamț, potrivit unor surse mainnews.ro.

De asemenea, medicul rănit va fi transportat la Iași, iar ceilalți pacienți confirmați cu COVID-19 vor fi transferați la Lețcani.

Autoritățile nu exclud varianta unui scurtcircuit care să fi provocat incendiul.

Resurse medicale implicate:

ISU NT: 1 Autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SMURD cu medic

ISU IS : 1 Autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SMURD cu medic

ISU BC – 1 Autospecială pentru transport victime multiple

ISU SV – 1 Autospecială pentru transport victime multiple

SAJ Neamț – 9 Ambulanțe tip B.

Pentru transportul pacienților, mijloacele de la ISU BC și ISU SV vor fi încadrate cu personal medical de la Spitalul Județean Iași.

Comunicatul transmis de IGSU:

NT/Piatra Neamț – incendiu Secție ATI din incinta spitalului județean, cu flacără deschisă și degajare mare de fum.

Având în vedere numărul de persoane existent internat în secție, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Pompierii acționează cu 5 autospeciale de stingere și 1 autoscară. Pentru identificarea eventualelor victime s-au constituit echipe de căutare-salvare.

Intervenția este în dinamică”, potrivit unui comunicat transmis de IGSU.

Comunicatul transmis de reprezentanții spitalului

Sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț a avut loc un incendiu care a afectat secția de ATI – unde erau internați, în două saloane, 16 pacienți. La acest moment șapte dintre pacienți sunt decedați, iar al optulea se află în stare critică. În același timp, un medic care se află în secție se află în stare gravă, suferind răni extinse. Ceilalți pacienți nu mai pot fi îngrijiți în secția de ATI și urmează să se facă toate demersurile pentru a fi transferați către alte spitale. Incendiu a fost lichidat de către echipele ISU Neamț. Conducerea SJU Piatra Neamț îi asigură pe pacienți că, în continuare, echipa medicală este la muncă și intervine pentru a oferi tratamentul necesar celorlalți pacienți internați în celelalte secții ale unității medicale

 

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW