Incendiu într-un bloc din Sectorul 2 al Capitalei UPDATE
UPDATE 14:47: incendiul este lichidat.
UPDATE ora 14:30: 20 de persoane s-au autoevacuat, 10 persoane evacuate de către echipele de intervenție.
10 persoane asistate medical la fața locului, 5 persoane transportate la spital.
Știrea inițială
Pompierii au intervenit, duminică, pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament, situat pe Șoseaua Pantelimon, sector 2, București.
Potrivit autorităților, incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, la un apartament de la etajul 6.
Casa scării este inundată cu fum, se lucrează la evacuarea locatarilor. Până în acest moment au fost evacuate 20 de persoane, 3 persoane sunt asistate medical la fața locului. Incendiul este localizat, se lucrează la lichidarea acestuia.
Intervin 5 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de intervenție și salvarea de la înălțime, 1 autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și 4 ambulanțe SMURD.
Foto: ISU
Comentarii