Încă cinci județe primesc finanțare prin Programul „Anghel Saligny”
Ministerul Dezvoltării anunță vineri, 22 iulie, că încă cinci județe primesc finanțare prin Programul „Anghel Saligny”. Lista obiectivelor de investiții finanțate prin acest program a fost finalizată pentru alte cinci județe și este publicată pe pagina ministerului, anunță Cseke Attila, ministrul de resort.
„Au fost finalizate și listele cu obiectivele de investiții ce vor fi realizate în județele Bacău, Olt, Dolj, Suceava și Constanța, urmând alocările și pentru celelalte județe. Aceste cinci județe se alătură celorlalte 16 (Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Mureș, Sibiu, Tulcea și Vâlcea), precum și sectoarelor municipiului București, care au primit finanțare prin Program, ceea ce înseamnă că, până în prezent, am evaluat peste jumătate dintre județele țării, a precizat ministrul”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.
Situația pe județele noi:
- În județul Bacău, au fost propuse spre finanțare 124 de obiective de investiții, în valoare totală de 1.423.112.107,50 lei.
- Pentru județul Olt, din totalul celor 214 solicitări, au fost aprobate 157 de obiective, în valoare totală de 1.601.045.200,40 lei, reprezentând aproximativ 60% din cuantumul tuturor solicitărilor pentru acest județ.
- În județul Dolj, din cele 181 de solicitări depuse, vor primi finanțare 146 obiective de investiții, în valoare totală de 1.498.379.242,82 lei, ceea ce reprezintă aproximativ 58% din cuantumul tuturor solicitărilor.
- Pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Suceava, ministerul va finanța 148 de proiecte, în valoare totală de 1.663.926.045,76 lei.
- În județul Constanța, au fost aprobate 107 obiective de investiții, în valoare totală de 1.056.253.869,65 lei.
Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, asigură serviciile de bază în localități (apă, rețele de canalizare și de gaze) și reabilitează drumurile și podurile. Ministerul a publicat, la începutul lunii mai, criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanțare, din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar și lista sumelor repartizate pe județe, iar, până la termenul de depunere a solicitărilor, autoritățile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/inca-cinci-judete-primesc-finantare-prin-programul-anghel-saligny/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/inca-cinci-judete-primesc-finantare-prin-programul-anghel-saligny/ […]