Saturday, July 4, 2020
Jurnalism corect


În plină pandemie, cadrele medicale ale Spitalului Județean Târgoviște au ieșit să se închine la moaște. Managerul a fost amendat

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 16 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Managerul Spitalului Judeţean Târgovişte, Claudiu Dumitrescu, a fost amendat de DSP cu 20.000 de lei, după ce, marţi, în plină pandemie de COVID-19, o parte din angajaţii unităţii medicale au ieşit în stradă pentru a se închina la moaştele Sfântului Nifon, transmite Agerpres.

Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică al judeţului Dâmboviţa a anunțat că decizia a fost luată după apariţia în spaţiul public a mai multor informaţii şi fotografii.

„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public referitoare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, DSP Dâmboviţa s-a autosesizat şi a sancţionat managerul unităţii sanitare cu o amendă în valoare de 20.000 lei, conform prevederilor HG 857/2011, pentru neaplicarea de către conducerea spitalului menţionat a măsurilor antiepidemice de prevenire şi răspândire a infecţiilor. În acelaşi timp, la nivelul instituţiilor MAI se efectuează verificări pentru identificarea persoanelor care nu au respectat prevederile ordonanţelor militare privind distanţarea socială, urmând a fi aplicate măsuri conform legislaţiei în vigoare”, precizează Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică.

Arhiepiscopia Târgoviştei a organizat, marţi, în municipiu o procesiune cu moaştele Sfântului Nifon. Procesiunea a trecut prin faţa spitalelor şi bisericilor. Credincioşii au fost îndemnaţi să urmărească de la balcon, ceea ce s-a şi întâmplat. În faţa Spitalului Judeţean Târgovişte, însă, pe stradă au ieşit mai mulţi angajaţi, cei mai mulţi echipaţi cu măşti, halate şi papuci de interior, iar imaginile au apărut pe reţele de socializare. Inclusiv managerul spitalului era alături de angajaţii care s-au închinat la trecerea moaştelor.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW