În doar 5 zile, numărul de elevi infectați cu coronavirus s-a triplat. Situația COVID din mediul școlar
Peste 3.300 de elevi au fost depistați cu Covid-19, până în a 10-a zi de când a început anul școlar 2021 – 2022, anunță Ministerul Educației miercuri, 22 septembrie. Totodată, aproape 1.200 de angajați din învățământ sunt și ei confirmați cu coronavirus.
„În a 10-a zi de la începerea cursurilor cu prezență fizică (față în față), situația epidemiologică din mediul școlar este următoarea:
- Preșcolari/elevi confirmați Covid-19: 3.362 (peste 1/1.000 în rândul elevilor);
- Angajați din învățământ confirmați Covid-19: 1.192 de persoane (peste 4/1.000 în rândul personalului din învățământ);
- Clase/grupe cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 2.749;
- Număr copii/elevi din clasele/grupele cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 69.301 (2,36%)”, transmite ministerul.
Diferențele sunt destul de mari față de ultima raportare a ministerului, care datează de vineri, 17 septembrie. Atunci, erau raportate puțin peste o mie de cazuri în rândul elevilor (1.091) și câteva sute (604) în rândul personalului din școli. Deci, în doar 5 zile, numărul de infecții în rândul elevilor s-a triplat, iar la angajații din Educație s-a dublat!
Sursa citată subliniază că elevii s-au infectat înainte de începerea orelor față în față:
„Având în vedere că perioada de incubație este de maximum 14 zile, precizăm că cea mai mare parte a acestor infectări confirmate a fost determinată de activitățile din ultimele zile ale vacanței de vară, anterior începerii școlii cu prezență fizică, dar și de orice alte activități în care regulile de protecție sanitară nu se respectă la fel de riguros precum în școli”.
Sfaturi de la dr. Mihai Craiu
De altfel, același lucru l-a evidențiat și dr. Mihai Craiu într-un interviu acordat miercuri, 22 septembrie, MainNews.ro. În plus, medicul pediatru a detaliat și la ce trebuie să fie atenți părinții în contextul epidemiologic actual.
„Mesajul către părinți este că ar trebui să fie atenți ei, adulții, la respectarea strictă a regulilor, deoarece acești circa 1000 de elevi diagnosticați în prima săptămână de școală erau, de fapt, infectați în ultima parte a vacanței. Au luat boala din familie și nu de la școală… Concluzia este că se va observa o creștere constantă a cazurilor la copil la fel de mare ca și cresterea de cazuri la adult, din comunitățile respective. Nu vor fi mai multe cazuri (ca %) între copiii din școala aflată în localitatea X față de adulții din acea localitate”.
Citește INTEGRAL interviul acordat MainNews.ro de medicul pediatru Mihai Craiu
Tot mai aproape de orele online
Conform cifrelor transmise miercuri, 22 septembrie, de minister, 69.301 de elevi, adică 2,36%, fac orele în mediul online, ca urmare a cazurilor confirmate în clase sau în grupe.
Noul an școlar a început cu prezență fizică luni, 13 septembrie, dar deja există indicii clare că tot mai mulți elevi se vor muta cu învățatul în mediul online în curând, în condițiile în care rata de infectare crește peste tot în țară.
Premierul vrea prezență fizică
Premierul Florin Cîțu a reiterat marți, 21 septembrie, că vrea ca școala să se desfășoare cu prezență fizică.
„Eu am spus că ne dorim prezență fizică și voi face totul pentru a avea prezența fizică în anul 2021-2022”, a declarat Cîțu marți, aflat la Sinaia.
Bucureștiul ar putea intra în online din octombrie
În schimb, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, duminică, 19 septembrie, că elevii din București ar putea face școală online chiar de la jumătatea lunii octombrie.
„De la 1 la 31 august, a crescut de 6 ori trendul ascendent. Matematic vorbind, din păcate, nu a fost încetinit. Astăzi (duminică, 19 septembrie) avem în București rată de infectare de 2,44 la mie, după ce ieri (sâmbătă, 18 septembrie) am avut 2,33 la mie.
Se păstrează trendul ascendent care, dacă nu înțelegem să respectăm regulile sanitare și importanța vaccinării, se va confirma matematic și este posibil ca în București, la jumătatea lunii octombrie, să ajungem la pragul de 6 la mie, prag de la care, din păcate, școlile vor trece în online până când rata de infectare va coborî. Eu am cifrele în față și mi-aș fi dorit să se micșoreze viteza de avans a ratei de infectare dar, din păcate, cifrele nu au confirmat această dorință”, a explicat Sorin Cîmpeanu la Digi24.
Declarațiile au fost făcute în condițiile în care elevii din 13 localități care vineri aveau incidența de peste 6 la mie fac școala online deja.
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii