Friday, February 23, 2024
Jurnalism corect


În ce domenii sunt puse la bătaie cele mai multe posturi de manageri şi specialişti

By Preda Maria , in Stirile zilei , at 16 noiembrie 2023 Etichete: , , , ,

Aproape 70.000 de joburi noi au fost postate de la începutul anului și până în prezent pentru candidații ce aparțin zonei de specialiști și manageri, categoriile cele mai stabile din punct de vedere al maturității profesionale, potrivit eJobs. Numărul reprezintă aproximativ 25% din totalul joburilor scoase în piață în 2023, pentru toate nivelurile de carieră și pregătire.

Specialiștii, seniorii și managerii reprezintă categoriile profesionale cele mai stabile pentru că vorbim despre candidați care se află într-un punct de maturitare profesională (…) la un nivel de recunoaștere și recompensare materială (…). Orice mișcare în carieră trebuie să însemne un pas înainte semnificativ, fie că este vorva despre salariu sau de expunerea profesională pe care o aduce. Tocmai de aceea, inclusiv în perioadele mai dificile din punct de vedere economic, îi vedem mult mai puțin dispuși la schimbare decât pe candidații din segmentul entry-level, să spunem”, a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs.

Topul domeniilor în căutare de specialiști

  • retail – 17.500 de joburi noi
  • construcții – 9.100 de joburi noi
  • servicii – 6.500 de joburi noi
  • automotive – 4.900 de joburi noi
  • transport/logistică – 4.700 de joburi noi

Topul domeniilor în căutare de manageri

  •  retail – 6.000 de joburi noi
  • industria alimentară – 2.600 de joburi noi
  • turism – 2.100 de joburi noi
  • construcții, producție, banking/servicii financiare – fiecare cu peste 1.500 de joburi noi

De la începutul anului și până acum, peste 2.7 milioane de aplicări, din totalul de 9.3 milioane, au venit din partea managerilor și specialiștilor.

„O treime din aplicări vine din partea acestor două categorii de candidați, însă, dacă le separăm și facem o disociere, observăm că specialiștii aplică peste două ori mai mult decât managerii. O explicație pentru această statistică stă în faptul că managerii sunt obișnuiți mai degrabă să fie „vânați” de recrutori și mai rar decât orice alt segment de candidați”, completează Bogdan Badea.

De cealaltă parte, specialiștii sunt la rândul lor în căutarea domeniilor de tip retail, construcții, servicii, producție și industria alimentară, în timp ce managerii preferă serviciile, banking, marketing/advertising/PR.

Un alt detaliu interesant din comportamentul profesional al specialiștilor și managerilor este faptul că cele două categorii sunt mult mai puțin interesate de joburile remote, față de restul candidaților, conform afirmațiilor lui Bogdan Badea. „Dacă la nivelul general media aplicărilor pentru joburile remote este undeva la 15% din totalul de aplicări, în cazul specialiștilor și managerilor procentul scade la maximum 5%”, a specificat el.

București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași și Craiova sunt orașele cu cei mai activi candidați pe aceste segmente. Zona de confort salarial a acestor candidați este de 7.000 de lei pe lună, în timp ce salariul mediu net, la nivel național, pentru specialiștii ce au cel puțin 5 ani experiență, este de 5.000 de lei pe lună, spun datele eJobs.

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW