În ce condiții poate fi Dana Gîrbovan ministru al Justiției: Judecătorul trebuie să demisioneze din magistratură, însă legea îi dă posibilitată să revină ulterior în sistem
PSD a propus, în ședința Comitetului Executiv de vineri, schimbarea mai multor membri ai Guvernului. Printre ei este și Ana Birchall, cea desemnată să îi ia locul fiind Dana Gîrbovan, magistrat la Curtea de Apel Cluj şi preşedinte al UNJR. Premierul a anunțat că a avut deja o discuție cu judecătoarea, având acordul acesteia. Legea interzice însă unui magistrat să fie ministru, astfel că Gîrbovan va trebui să își dea demisia.
„Un magistrat nu poate fi ministru: asta a decis recent CCR. Aceeași decizie stabilește ca magistratul în funcție nu poate fi nici secretar de stat”, spune judecătorul Cristi Danileț, într-o postare pe Facebook.
Pe de altă parte, legea îi permite să revină în sistem.
Articolul 33^1 din legea privind statutul magistraţilor prevede: „Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcția de judecător sau procuror și magistrat-asistent, care nu au fost sancționate disciplinar, au avut numai calificativul «foarte bine» la toate evaluările și și-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcțiile vacante de judecător sau procuror, la instanțe sau parchete de același grad cu cele unde au funcționat sau la instanțe ori parchete de grad inferior”.
O eventuală decizie de revenire în magistratură ar fi luată de Secţia pentru Judecători a CSM, compusă în majoritate din magistraţi care susţin viziunea Danei Gîrbovan privind justiţia din România.
Magistratul s-a remarcat prin susţinerea unor poziţii privind justiţia preluate de guvernarea PSD-ALDE, în principal de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.
Dana Gîrbovan a susţinut ideea înfiinţării Secţiei pentru Investigarea Magistraţilor, s-a poziţionat pentru desecretizarea protocoalelor SRI-procurori și pentru introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu, a criticat MCV și rapoartele GRECO privind modificările aduse legilor justiției.
Recent, judecătoarea a fost lăudată de site-ul de propagandă al Rusiei, într-un articol intitulat „Judecătoarea Dana Gîrbovan, declarații excepționale și curaj maxim – e atacată murdar”. Imediat după apariţia informaţiei, Sputnik a lăudat „curajul PSD și al Vioricăi Dăncilă” de a o propune pe Gîrbovan ministru al Justiției.
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you can find 80609 additional Info to that Topic: mainnews.ro/in-ce-conditii-poate-fi-dana-girbovan-ministru-al-justitiei-judecatorul-trebuie-sa-demisioneze-din-magistratura-insa-legea-ii-da-posibilitata-sa-revina-ulterior-in-sistem/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 88704 more Info to that Topic: mainnews.ro/in-ce-conditii-poate-fi-dana-girbovan-ministru-al-justitiei-judecatorul-trebuie-sa-demisioneze-din-magistratura-insa-legea-ii-da-posibilitata-sa-revina-ulterior-in-sistem/ […]