Împrumut de 3 miliarde de dolari pentru construirea reactoarelor 3 și 4 la Centrala Nucleară de la Cernavodă
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a primit miercuri, 9 noiembrie, de la președintele băncii americane US Exim Bank, Reta Jo Lewis, scrisorile de intenție pentru două împrumuturi, de 50 milioane de dolari și 3 miliarde de dolari, pentru construirea Unităților 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Înmânarea celor două scrisori de intenție privind împrumuturile din partea US Exim Bank pentru Unitățile 3 și 4 ale Centralei nucleare de la Cernavodă s-a desfășurat în marja celei de-a 27-a Conferințe a Părților Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27), de la Sharm El-Sheikh.
Cele două scrisori de intenție din partea US Exim Bank vizează un prim împrumut de circa 50 milioane USD, care va sprijini derularea Fazei a doua, de lucrări preliminare, a proiectului Unităților 3 și 4 și un împrumut ulterior, de 3 miliarde USD, care să sprijine Faza a treia, de construcție efectivă a proiectului.
Intenția statului roman este de a realiza acest proiect de ~2×700 MWe intr-un consorțiu euro-atlantic în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul SUA privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, parafat în octombrie 2020 la Washington DC.
Două reactoare noi la Centrala de la Cernavodă
România are nevoie de noi capacități de productie a energiei electrice ca soluție pentru tranzitia catre o economie cu emisii de carbon reduse, si care să ofere simultan stabilitate, siguranță, disponibilitate in SEN, cat și beneficii socioeconomice. Proiectul Unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda are toate premizele sa furnizeze toate aceste beneficii.
Prin implementarea proiectului, contribuţia energiei nucleare în totalul producţiei de energie, la nivel naţional, va fi de 36%, iar contribuţia energiei nucleare în totalul producţiei de energie fără emisii de CO2, de 66%, simultan cu dezvoltarea lanțului intern de aprovizionare si a altor industrii colaterale.
Când va fi finalizat proiectul
Etapa 1, cea actuală, inceputa la finalul anului 2021, reprezintă etapa pregătitoare, care a demarat prin capitalizarea și operaționalizarea companiei de proiect, Energonuclear S.A. Această etapă va avea o durată de 2 ani în care se vor contracta servicii de asistență tehnică, juridică și financiară, servicii de inginerie pentru actualizarea Specificației tehnice de procurare, lansarea și atribuirea contractului de IPC (Inginer, Procurare și Construcții) precum și realizarea de studii și evaluări necesare fundamentarii unei decizii preliminare privind realizarea investitiei.
Pe 25 noiembrie 2021, Energonuclear S.A., compania de proiect, a semnat primul contract cu Candu Energy, Membră a grupului SNC-Lavalin și Autoritatea de Proiectare a Unităților 3&4 și OEM Candu (Producatorul Original al Tehnologiei Candu). În cadrul contractului, CANDU Energy va oferi servicii de inginerie pentru elaborarea și actualizarea unor documentații necesare demarării Proiectului Unităților CANDU 3&4 (printre care actualizarea documentelor de bază de licențiere, actualizarea ghidurilor de securitate nucleară, actualizarea listei modificărilor de proiect cu funcții de securitate nucleară etc.).
Etapa a doua a proiectului (Lucrări Preliminare) constă în realizarea de lucrări preliminare din Faza 1 a contractului de IPC (Inginer, Procurare și Construcții) și va avea o durată de 18-24 luni. În această etapă se vor derula lucrări de inginerie și analiză a piețelor privind furnizorii de echipamente și servicii necesare implementării proiectului, astfel încât la finalul acestei etape să se rafineze fezabilitatea proiectului. Tot în această etapă se vor depune documentațiile pentru obținerea de avize și aprobări inclusiv din partea Comisiei Europene în baza articolului 41 din Tratatul Euroatom. La finalul acestei etape, se va reanaliza fezabilitatea Proiectului pe baza noilor indicatori tehnico-economici şi se va lua Decizia Finală de Investire, care va permite trecerea Proiectului în Etapa 3.
Etapa a treia a proiectului constă efectiv în realizarea lucrărilor în șantier de construcție, montaj și punere în funcțiune, etapă estimată să dureze circa 6 ani. Se estimează că Unitatea 3 va fi pusă în funcțiune în 2030, urmând punerea în funcțiune a Unității 4 in 2031.
Comentarii