PoliticStirile zilei

Ilie Bolojan transmite că la Palatul Cotroceni s-a discutat despre reducerea numărului angajaților din administrația locală cu 10%

Premierul Ilie Bolojan a declarat că, din punctul său de vedere, discuția dintre președintele Nicușor Dan și liderii partidelor politice din coaliție cu privire la reforma administrației locale a fost pentru reducerea numărului angajaților cu 10%.

Într-un interviu acordat pentru TVR 1, liderul executivului a subliniat importanța reducerii numărului de angajați din administrația publică locală pentru scăderea cheltuielilor cu salariile de la buget. El a oferit exemplul județului Bihor, unde a ocupat funcția de președinte al Consiliului Județean.

„În programul de guvernare există o prevedere explicită care prevede o reducere de personal în administrația publică, cred că este de 20%. Oamenii nu sunt cifre, dar sunt niște evaluări pe baza unor realități.

Dacă avem un consiliu județean care are 90 de angajați, cum este Consiliul Județean Bihor, înseamnă că și alte consilii județene pot avea poate 120 de angajați, 150 de angajați, dar nu 200 sau 250, pentru că, dacă un județ funcționează în bune condiții cu un număr mic de angajați, înseamnă că și alte județe pot funcționa cu un număr mai mic de angajați decât este astăzi, în așa fel încât să nu risipim banii pe care îi colectăm cu greu de la cetățeni și care toată lumea protestează pe bună dreptate când apare o taxă suplimentară în plus, o acciză în plus, un CASS în plus”, a transmis Ilie Bolojan.

El a reiterat necesitatea adoptării unor măsuri structurale, precum și inevitabilitatea unei reforme a structurii de personal.

„Cred că în urma discuției pe care am avut-o atât în coaliție, cât și la întâlnirea cu domnul președinte, cei care am fost acolo de față am înțeles care au fost concluziile. Din punctul meu de vedere, trebuie întrebați și ceilalți, pentru că, probabil, dacă mai mulți înțeleg același lucru este înțelesul general, discuția a fost cât se poate de clară, că trebuie să reducem și cheltuielile de personal, iar asta nu se poate face decât ori prin reduceri de salarii sau de sporuri sau prin reducerea numărului de angajați. Și în discuția care a fost, a fost reducerea numărului de angajați cu 10%”, a declarat premierul.

Nicușor Dan a organizat o întâlnire cu liderii coaliției de guvernare după tensiunile privind reforma administrației locale

Președintele Nicușor Dan i-a invitat pe 2 septembrie la Palatul Cotroceni pe liderii coaliției de guvernare pentru a discuta despre reforma administrației locale. Reuniunea a avut loc după ce PSD și UDMR și-au arătat nemulțumirea față de planul de schimbări propus de către premierul Ilie Bolojan, ceea ce a împiedicat obținerea unui consens în coaliție asupra acestuia.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după întâlnire, că social-democrații sunt pentru o reformă „reală” în administrația publică locală, nu concedieri, punctând că propunerea partidului pe care îl conduce este o reducere a posturilor ocupate cu 25%, dar etapizat, cu evaluări din șase în șase luni.

„Noi credem (…) că reforma administrației locale trebuie făcută cu cap, și nu cu toporul. PSD susține pe deplin angajamentul de a face o reformă reală a administrației publice locale, dar reformă, și nu concedieri. Sunt două lucruri total diferite”, a transmis liderul social-democrat.

Articole Recomandate

Back to top button