Ilie Bolojan îl indică pe Ciprian Ciucu drept candidatul PNL la alegerile pentru Primăria Municipiului București
Premierul Ilie Bolojan l-a indicat pe primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, drept candidatul PNL la alegerile anticipate pentru funcția de primar general al Bucureștiului.
„Acum aproximativ două luni de zile am făcut un sondaj de opinie. Au fost trei colegi testați. Cel mai bine plasat a fost domnul Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, care va fi foarte probabil, săptămâna viitoare, desemnat candidatul PNL la Primăria generală a Capitalei. Dânsul a fost cel mai bine plasat dintre candidații noștri”, a transmis liderul guvernului într-o emisiune la Antena 3.
Președintele PNL a subliniat și dificultatea funcției de edil al Bucureștiului, date fiind imensele responsabilități și modul de alocare al fondurilor între primăria generală și cele de sector.
„În cântarul posturilor dificile din România, cred că, după poziția de premier, poziția de primar general este printre cele mai dificile, pentru că are niște responsabilități destul de mari în sistemul de termoficare, nu are primăria generală venituri foarte mari, ele sunt împărțite multe către primăriile de sector, deci indiferent cine va câștiga Primăria Capitalei n-o să aibă o viață ușoară în anii următori”, a mai spus acesta.
Ilie Bolojan a lăudat prestația lui Stelian Bujduveanu în calitate de primar general interimar, dar a susținut că un edil ales are o altă autoritate față de unul aflat temporar în funcție.
„Eu am susținut organizarea acestor alegeri, pe de o parte, pentru că asta ține de spiritul legii (…). În al doilea rând, cred că este bine pentru orice localitate să aibă un om care are mandatul stabil pe post. Actualul primar interimar a făcut o treabă bună, dar întotdeauna un om ales legitim are o altă autoritate față de un primar interimar, așa cum, de exemplu, este domnul Bujduveanu, care a avut o prestație foarte bună din punctul meu de vedere și a onorat acest interimat”, a declarat premierul.
Alegerile anticipate pentru funcția de primar general al Bucureștiului vor avea loc pe 7 decembrie. Atât Ciprian Ciucu, cât și Stelian Bujduveanu anunțaseră că sunt interesați de o candidatură din partea PNL în cadrul scrutinului.



