Stirile zilei

Ilie Bolojan, discuţie telefonică cu prim-ministrul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, despre necesitatea construirii celui de-al doilea pod peste Dunăre, la Ruse, pentru reducerea aglomeraţiei din punctul actual de trecere

Prim-ministrul Ilie Bolojan a purtat joi o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Rossen Jeliazkov, în cadrul căreia s-a discutat despre importanţa construirii unui al doilea pod peste Dunăre, în zona Ruse, pentru a diminua aglomeraţia de la actualul punct de trecere. Guvernul anunţă că, în acest sens, va fi înfiinţat un grup de lucru comun care să coordoneze şi să analizeze proiectele transfrontaliere.

Discuţia a vizat şi consolidarea relaţiilor bilaterale, punând accent pe proiectele de transport şi pe îmbunătăţirea navigaţiei pe Dunăre.

”Un punct central al convorbirii a fost necesitatea construirii celui de-al doilea pod peste Dunăre, la Ruse, pentru reducerea aglomeraţiei din punctul actual de trecere. În acest scop, va fi creat un grup de lucru comun pentru analizarea şi coordonarea proiectelor transfrontaliere”, a transmis Executivul într-un comunicat oficial.

În plus, cei doi premieri au convenit asupra intensificării cooperării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Bulgaria, semnat la 15 martie 2023, şi în domeniul securităţii maritime la Marea Neagră, pentru a proteja libertatea de navigaţie şi comerţul.

”Premierul Ilie Bolojan a mulţumit omologului său pentru sprijinul acordat în deschiderea Consulatului Onorific al României la Ruse”, se mai arată în comunicat.

Articole Recomandate

Back to top button