PoliticStirile zilei

Ilie Bolojan anunță al doilea pachet de echilibrare bugetară: „Reducem numărul de membri în conducere și plafonăm indemnizațiile”

Într-o conferință de presă susținută vineri, premierul Ilie Bolojan a anunțat, în linii mari, care vor fi principalele reforme incluse în al doilea pachet e echilibrare bugetară. Printre acestea se numără reducerea numărului de membri în structurile de conducere și plafonarea indemnizațiilor și reducerea cheltuielilor în companiile de stat.

„Reforma vizează modul de funcționare al acestor companii: de la indemnizațiile conducerii și performanțele obținute, până la pierderile înregistrate. Din păcate, imaginea actuală este una nefavorabilă pentru statul român, iar aceste active se află mult sub potențialul pieței. Vom asigura transparența în gestionarea tuturor companiilor de stat, inclusiv prin publicarea datelor referitoare la conducerea acestora”, a declarat premierul.

Totodată, premierul a anunțat schimbarea modului în care sunt evaluați managerii.

„Vom modifica indicatorii de performanță. În prezent, contractele de management se bazează pe criterii formale, care nu reflectă performanța reală. Faptul că organizezi câteva ședințe sau bifezi câteva sarcini nu înseamnă că ți-ai atins obiectivele.”, a transmis Ilie Bolojan.

Bolojan: „A doua direcție importantă este reducerea risipei din sistemul de sănătate”

De asemenea, premierul a anunțat declanșarea unei reforme în sistemul de sănătate, menită să aducă economii cu cheltuielile legate de asistența medicală.

„A doua direcție importantă este reducerea risipei din sistemul de sănătate. O componentă importantă a cheltuielilor statului se duc aici, nu mă refer la sumele din fonduri UE sau din programele Ministerului pentru Investiții, ci la sumele de la Casa de Sănătate. În 2024, am avut 73 miliarde de lei cheltuieli, iar în această vară estimăm 77 de miliarde. La întâlnirea cu președintele Casei, am fost informat că avem nevoie de încă de cel puțin 14 miliarde pentru încheierea acestui an, pentru că din martie nu se mai achită sumele complete către Casa de Sănătate. Dacă continuăm așa, ce obținem suplimentar din accize, de exemplu, vom aloca aici”, a declarat Ilie Bolojan.

De asemenea, premierul a anunțat înființarea unui grup de lucru în cadrul guvernului, condus de vicepremierul Dragoș Anastasiu, care să lucreze la pachetul al doilea de echilibrare bugetară. Acesta ar urma să își înceapă activitatea de săptămâna viitoare, cu obiectivul de a prezenta un proiect care să fie asumat în Parlament până la finalul lunii iulie.

Știre în curs de actualizare.

Articole Recomandate

Back to top button