Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


IGSU nu mai are teste de salivă pentru şcoli și nici nu se mai poate semna alt contract. Arafat explică de ce

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 5 ianuarie 2022

Stocurile de teste pe bază de salivă pentru elevi sunt epuizate și nici nu mai pot fi semnate alte contracte pentru achiziție în perioada următoare. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a explicat miercuri, 5 ianuarie, că achiziţia testelor a fost contestată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) a informat miercuri, 5 ianuarie, DSU și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) cu privire la contestația aflată pe rol la CNSC, privind achiziția de teste de salivă pentru elevi.

„Din păcate, am fost anunţaţi de către ONAC că achiziţia privind testele COVID din salivă pentru şcoli a fost contestată la CNSC de către una din firmele participante. Asta ne obligă să nu mai semnăm niciun contract până iese prima decizie a primei instanţei. Nu vom aştepta o a doua instanţă, legea ne permite să semnăm după decizia primei instanţei.

Dar IGSU, care semnează aceste contracte subsecvente pe baza licitaţiei făcută de ONAC, nu va putea semna, din păcate, săptămâna asta contractele subsecvente (…) şi sperăm să avem pronunţarea cu celeritate în acest sens. Sunt oferte, sunt companii care au promis că vor aduce, dar cu contestaţia sunt nişte reguli pe care nu avem cum să le încălcăm”, a declarat Arafat, după ședința Executivului de miercuri, 5 ianuarie.

Totodată, secretarul de stat în Ministerul de Interne a precizat că la IGSU nu mai există stocuri pentru testele de salivă pentru şcoli.

Raed Arafat a mai precizat că, cel mai probabil, vor exista și ulterior probleme cu aprovizionarea acestor texte. Motivul – China intră în noul an şi urmează o vacanţă de câteva săptămâni în această țară.

„Depindem de decizia luată de CNSC, cât de repede vine şi când vine, poate spune: continuaţi sau solicită ONAC-ului reevaluarea. China intră în noul an, vor avea o vacanţă care înseamnă 3-4 săptămâni, aceste teste vin de acolo, e posibil să avem probleme cu lanţul de aprovizionare şi de transport.

Va trebui să le contractăm cât mai repede după ce trecem de această fază. Mai sunt şi alte loturi în negociere la ONAC. Lotul contestat e cel cu livrare rapidă, celelale loturi sunt cu livrare peste două, trei săptămâni”, a mai punctat șeful DSU.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More here on that Topic: mainnews.ro/igsu-nu-mai-are-teste-de-saliva-pentru-scoli-si-nici-nu-se-mai-poate-semna-alt-contract-arafat-explica-de-ce/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/igsu-nu-mai-are-teste-de-saliva-pentru-scoli-si-nici-nu-se-mai-poate-semna-alt-contract-arafat-explica-de-ce/ […]

  • … [Trackback]

    […] Information on that Topic: mainnews.ro/igsu-nu-mai-are-teste-de-saliva-pentru-scoli-si-nici-nu-se-mai-poate-semna-alt-contract-arafat-explica-de-ce/ […]

  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/igsu-nu-mai-are-teste-de-saliva-pentru-scoli-si-nici-nu-se-mai-poate-semna-alt-contract-arafat-explica-de-ce/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *