Tuesday, September 24, 2019
Jurnalism corect


IGPR: 16 români condamnați în Italia au fost escortați acasă. Infracțiuni grave de tâlhărie, proxenetism și viol

By Raluca Ionescu , in Justitie Stirile zilei , at septembrie 12, 2019 Etichete: , , ,

16 români condamnaţi pentru infracţiuni grave comise pe teritoriul Italiei au fost escortaţi în România pentru a îşi ispăşi pedepsele cuprinse între 3 ani şi închisoare pe viaţă.

Persoanele condamnate au vârste cuprinse între 24 și 59 de ani. Printre acuzațiile principale se numără furt calificat, viol, omor,  tâlhărie, trafic de persoane, proxenetism, act sexual cu un minor, evadare, ultraj, amenințare și infracțiuni rutiere.

„Aceștia au fost aduși în țară sub o escortă a Poliției Italiene, cu un zbor militar, de pe Aeroportul Ciampino din Roma pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Cei în cauză au fost preluați de pe aeroport de Administrația Națională a Penitenciarelor, în vederea încarcerării în Penitenciarul Rahova”, conform unui comunicat al IGPR.

La întoarcerea la Roma, aeronava militară a preluat încă doi cetățeni români, unul dintre ei fiind urmărit internațional pentru viol, iar al doilea pentru omor. Cei doi erau căutați de autoritățile italiene în baza unor mandate europene de arestare. Ei își vor ispăși pedeapsa în Italia.

Pe 2 aprilie încă 13 persoane condamnate în Italia au fost transferate în România pentru executare pedepselor în penitenciare românești.

„Repatrierea acestor deținuți face parte dintr-un plan lansat de Ministerul de Interne in colaborare cu Ministerul Justiției din Italia pentru trimiterea unor deținuți prezenți în închisorile italiene în țările lor de origine”, mai transmite IGPR.

Citeste si:  Carmen Dan, despre demisie: am întrebat dacă evaluarea ține de neperformanță și mi s-a spus că nu/Dan Barna: demisia vine târziu

sursa foto: IGPR

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW