PoliticRăzboi în UcrainaStirile zilei

Ideologul lui Putin, Alexandr Dughin, susținător declarat al lui Călin Georgescu: „România va fi parte a Rusiei, în curând”

Ideologului lui Vladimir Putin, Alexandr Dughin, cel care recent l-a lăudat pe Călin Georgescu, a amenințat România că va fi anexată de Federația Rusă. 

„Unde pot fugi din SUA  progresiştii şi elita democraţilor? Canada? Trudeau a fost recent la Mar-o-Lago. Israel? Există un război. Londra, Paris, Dubai? Exact acolo unde au fugit liberalii ruşi. Sau Moldova? Va face parte din România în curând. Dar România va fi parte a Rusiei”, conform unei postării de pe contul de X atribuit lui Dughin.

Această postare este urmată de o alta: „Poate fi şi Australia şi Noua Zeelandă. Pentru moment, un loc mai sigur. Europa poate cădea sau trece în mâinile populiştilor de dreapta. Sau să fie grav afectată de Oreşnik (n..r. – racheta hipersonică experimentală rusească)”.

Purtătorul de cuvânt al MAE: „Atât de previzibil!”

Cu toate că oficial Dughin nu deține nicio funcție la Kremlin, diplomația română a reacționat prin intermediul purtătorului de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, care i-a reamintit propagandistului rus că țara sa a recunoscut Marea Unire de la 1918.

„Atât de previzibil! Odată ce românii şi-au sărbătorit cu mândrie Ziua Unirii ieri, ni se reaminteşte că Rusia nu recunoaşte Unirea. A făcut acest lucru doar cu mare reţinere, sub efectul combinat al voinţei suverane româneşti şi al presiunii puterilor occidentale. Acelaşi lucru va face Rusia să eşueze din nou”, se arată în postare.

Dughin: „Călin Georgescu este un politician remarcabil”

Într-o intervenție recentă, Alexandr Dughin l-a lăudat pe Călin Georgescu, și a explicat că o eventuală alegere a acestuia în funția de președinte al României este favorabilă Federației Ruse.

„Și dacă, prin voia lui Dumnezeu, acest candidat patriot, Călin Georgescu, va câștiga, Republica Moldova nu va avea unde merge. Dacă se îndreaptă spre România, vor ajunge mai aproape de un bloc aliat cu noi. Aceste rezultate sunt foarte importante și neașteptate. Toată lumea credea că va câștiga un naționalist român clasic, mai puțin favorabil Rusiei”, transmite Dughin.

Totodată, este de părere Dughin, dacă Georgescu ar ajunge președinte, ar putea bloca aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Nici la Kremlin nu se știe exact care este poziția sa. Și, știți, legătura dintre România și Republica Moldova este deosebită. Republica Moldova aspiră spre România pentru integrarea europeană. Dar aici este o legătură cu Rusia, care nu pare să se potrivească. Călin Georgescu este un politician remarcabil. Nu poate fi numit prorus, dar este asemănător cu Orban. Este împotriva globalismului, împotriva agendei liberale, este un patriot român, ortodox convins, tradiționalist, conservator. Este mult mai ușor să ai de-a face cu un astfel de politician decât cu altcineva pentru Rusia”, a transmis Dughin.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button