Monday, April 15, 2024
Jurnalism corect


ICCJ unifică practica în ce priveşte retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 9 ianuarie 2024

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a unificat practica în ce priveşte retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, motivarea deciziei instanţei supreme fiind publicată în Monitorul Oficial al României, astfel că aceasta a devenit obligatorie.

Concret, întrucât s-a constatat divergenţă de practică cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor legale în litigiile dintre Eparhia Reformată din Ardeal şi Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, judecătorii Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme au iniţiat formularea recursului în interesul legii (RIL) cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor.

Astfel, Înalta Curte a statuat că sintagma „imobile care au aparținut cultelor religioase” are în vedere exclusiv patrimoniul unităţilor componente ale cultelor religioase, iar nu şi patrimoniul unor așezăminte distincte, înscrise în cartea funciară ca proprietari tabulari, potrivit deciziei ICCJ publicată în 21 decembrie 2023, în Monitorul Oficial. Decizia este obligatorie.

În şedinţa plenului judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ din 25 mai 2023, s-a constatat divergenţă de practică cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor prevederilor legale, în vederea stabilirii calităţii Eparhiei Reformate din Ardeal de persoană îndreptăţită la retrocedarea bunurilor imobile în privinţa cărora, la data preluării abuzive, în cărţile funciare figura drept proprietar al bunurilor imobile Colegiul Reformat Bethlen din Aiud.

Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a reţinut că Eparhia Reformată din Ardeal nu are calitatea de proprietar al bunurilor în situaţia în care, la data preluării abuzive, în cărţile funciare figura Colegiul Reformat Bethlen din Aiud ca titular al dreptului de proprietate.

Potrivit celei de-a doua orientări jurisprudenţiale conturate în practica Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că Eparhia Reformată din Ardeal are calitatea de proprietar al bunurilor, chiar şi în situaţia în care, la data preluării abuzive, în cărţile funciare figura Colegiul Reformat Bethlen din Aiud ca titular al dreptului de proprietate.

„Astfel, Secţia de judecători a sesizat Colegiul de conducere al ICCJ, care, prin Hotărârea nr. 106 din 20 iulie 2023, a sesizat instanţa supremă cu soluţionarea recursului în interesul legii ce a vizat următoarea problemă de drept: ‘interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 4 alin. (2)-(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, cu modificările ulterioare, şi art. I din Decretul nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a Bunurilor bisericilor congregaţiilor, comunităţilor sau particularilor, ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional’.”, a transmis Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW