Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

ÎCCJ ia în calcul sesizarea CCR privind situația pensiilor speciale

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 20 decembrie 2019 Etichete: , , ,

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) ia în calcul sesizarea Curții Constituționale a României (CCR) pe tema  pensiilor speciale, a anunțat Corina Corbu, președintele Înaltei Curți. În varianta în care proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale magistraților va fi adoptat, iar Instanța Suprema va constata nereguli, atunci se poate lua în calcul varianta sesizării Curții. 

Corina Corbu a afirmat, vineri, că ÎCCJ va ataca cu excepție de neconstitutionalitate un eventual proiect de lege sau o ordonanță pentru eliminarea pensiilor speciale.

Criză în justiție provocată de protestul grefierilor

Grefieri au protestat, miercuri, joi și vineri în fața instanţelor şi a parchetelor împotriva proiectului de lege care ar urma să elimine pensiile speciale. Mai multe asociații de grefieri sunt nemulțumite de faptul că abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate ar conduce la blocarea sistemului judiciar.

Activitatea instanțelor din toată țara a ajuns să fie suspendată ca urmare a protestului masiv al grefierilor nemulțumiți de faptul că ar urma să nu mai beneficieze de pensii speciale la bătrânețe.

Proiectele PNL și USR pentru eliminarea pensiilor speciale

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a reluat, marți, 17 decembrie 2019, dezbaterile referitoare la cele două proiecte de lege pentru pensiile speciale, iniţiate de PNL şi USR.

Proiectul PNL propune eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, pentru membri ai corpului diplomatic şi consular al României, membri ai Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu excepţia pensiilor militare.

Proiectul USR prevede abrogarea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor militare şi ale magistraţilor, care vor fi plafonate la nivelul ultimului salariu de bază brut lunar din ultima lună de activitate.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a adoptat, în urmă cu o săptămână, prin vot, amendamente privind eliminarea pensiilor de serviciu ale parlamentarilor, magistraților, membrilor Curții Constituționale, personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, membrilor corpului diplomatic și consular al României, foștilor șefi de stat, personalului aeronautic civil navigat profesionist și a primarilor.

Totodată, Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a decis că militarii, polițiștii, jandarmii și personalul din penitenciare vor rămâne cu pensia specială.

Ambele inițiative au fost respinse de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional.

 

 

Știre în curs de actualizare.

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *