Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

ÎCCJ a amânat procesul în care Cristian Borcea l-a denunțat pe Neculai Onțanu că ar fi luat mită două terenuri

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 17 septembrie 2019 Etichete: , ,

Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu, a fost prezent, marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde este judecat în procesul în care este acuzat că a primit mită două terenuri. La ÎCCJ a fost și denunțătorul lui, Cristian Borcea, fost acționar al echipei Dinamo, care ar fi trebuit să fie audiat ca martor.

Instanța a stabilit un nou termen, pe 29 octombrie, pentru că astăzi a lipsit unul dintre martori și se dorește audierea acestora la același termen.

„Vin fără problema. Nu am putut veni la termenul trecut pentru că am fost internat în spital. Fără nicio problema. Am fost pus liber dar este o contestație fără termen”, a declarat Cristian Borcea, în fața instanței.

CONTEXT:

Neculai Onțanu, fost primar al Sectorului 2, este acuzat că a primit mită două terenuri, iar unul dintre acestea a ajuns la fostul vicepremier Gabriel Oprea. Potrivit procurorilor, terenurile ar fi fost date mită lui Onțanu, printr-o tranzacție de vânzare-cumpărare simulată. Ele au ajuns în acte la doi apropiați ai lui Onțanu, Loredana Radu și Aurel Radu.

În iulie 2017, Curtea de Apel a constatat că faptele s-au prescris și a încetat procesul penal în cazul lui Neculai Onțanu. În același proces, judecătorul a dispus achitarea lui Toma Sutru, fost secretar general al Primăriei Sector 2, acuzat de luare de mită și spălare de bani. Loredana Radu (avocat) și Aurel Radu au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare cu suspendare pentru spălare de bani.

În motivarea sentinței, magistratul a aratat că, în cazul lui Onțanu, faptele s-au prescris, deoarece nu a reținut formă agravantă a infracțiunii de luare de mită, iar denunțul a fost făcut după 9 ani de la comiterea faptelor. Motivarea acestei sentințe a durat aproximativ 470 de zile, în condițiile în care termenul impus de lege este de 30 de zile.

Dosarul a ajuns ulterior la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru că atât DNA dar și inculpații, au contestat sentința.

Acuzațiile DNA

Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost trimis în judecată în iunie 2016 pentru luare de mită. Alături de Neculai Onţanu a fost trimisă în judecată şi Loredana Radu, avocat, fiind acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

În acelaşi dosar au fost judecaţi şi Toma Şutru, la dată faptelor secretar al Consiliului local al Sectorului , pentru luare de mită şi spălare de bani dar şi Aurel Radu, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Potrivit DNA, Neculai Onţanu, „în perioada 2006 – 2007, în calitate de primar al Sectorului 2 Bucureşti, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru că în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe rază sectorului 2.

În aceeaşi perioadă, inculpatul Onţanu Neculai a pretins, iar după emiterea titlului de proprietate a primit în mod indirect, o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp cu o valoare de piaţă estimată la 1.441.495 euro (pe stradă Barbu Văcărescu din sectorul 2 – o zonă rezidenţială) şi care a fost transferată de denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de inculpat. Cele două persoane sunt inculpaţii Radu Loredana Claudia şi Radu Aurel”.

Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

 

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/iccj-a-amanat-procesul-in-care-cristian-borcea-l-a-denuntat-pe-neculai-ontanu-ca-ar-fi-luat-mita-doua-terenuri/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 36301 more Information on that Topic: mainnews.ro/iccj-a-amanat-procesul-in-care-cristian-borcea-l-a-denuntat-pe-neculai-ontanu-ca-ar-fi-luat-mita-doua-terenuri/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/iccj-a-amanat-procesul-in-care-cristian-borcea-l-a-denuntat-pe-neculai-ontanu-ca-ar-fi-luat-mita-doua-terenuri/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *