Huzur la BNR. În plină austeritate, instituția condusă de Isărescu cumpără fructe de mare de 1 milion de euro
Țara arde și băncile se arpovizionează. Banca Națională a României a plătit 1.100.000 euro în două licitații pentru fructe de mare, pește și legume proaspete. BNR se apără și spune că e vorba de achiziții pe termen lung controlate de Curtea de Conturi, iar angajații scot bani din propriul buzunar pentru mesele consumate la cantină.
În această vară BNR a deschis două licitații pentru cantina instituției. În prima licitație s-au achiziționat fructe de mare, pește proaspăt și congelat și alte preparate din pește pentru suma de 1.954.360 lei, arată o anchetă realizată de Newsweek. În cea de a doua licitație, s-au achiziționat „legume proaspete și legume conservate, pentru buna desfășurare a activității unităților tip restaurant și cantină care funcționează în cadrul Băncii Naționale a României”, în valoare de doar 3.593.820 de lei. Mai multe detalii pe Gândul.ro.



